1107 vizualizări 28 nov 2019

Ştefan Risipiţeanu va fi arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea procurorilor. Acesta este acuzat că ar fi violat-o pe Luiza Melencu atunci când era sechestrată în casa lui Gheorghe Dincă.

Înainte de pronunţare, avocatul bărbatului, Valentin Vladu, a declarat că nu sunt probe suficiente împotriva clientului său şi, dacă se va dispune arestul preventiv, decizia va fi contestată.

Giorgiana Hosu, adjunctul DIICOT, a anunţat, miercuri, că a fost reţinut un bărbat în vârstă de 46 de ani, pentru că a violat-o pe Luiza Melencu atunci când fata era în casa lui Gheorghe Dincă. Atât cel reţinut, cât şi Dincă, ar fi violat-o pe tânără, anunţă DIICOT.

 

Luizei Melencu, despre cel de-al doilea suspect din dosar: E o manipulare

Mama şi bunicul Luizei Melencu nu cred că cel de-al doilea bărbat arestat în dosarul Caracal, acuzat că ar fi violat-o pe Luiza, este vinovat. „Este o manipulare”, a spus Monica Melencu.

„Persoana pe care au găsit-o, am spus-o şi o spun: e o manipulare. Să tragă de timp”, a spus Monica Melencu, aflată împreună cu bunicul fetei dispărute în urmă cu opt luni în faţa casei lui Gheorghe Dincă din Caracal.

Bunicul fetei, Stelian Iordache, crede că autorităţile vor să abată atenţia de la adevăraţii vinovaţi. „Adevăraţii vinovaţi nu e... acest om amărât. Noi nu credem că acesta ar fi fost în stare să facă aşa ceva. Ăsta pentru un pahar de ţuică şi o bucată de pâine şi-ar fi vândut şi sufletul. Nu e adevărat”, a spus Stelian Iordache.

Şi rudele bărbatului arestat de procurorii DIICOT susţin că acesta este nevinovat.

„A spus că a lucrat acolo, în curte, la Dincă, dar nu cred aşa ceva. Lucra la pământ, săpa. A fost în vara asta pe la el. Nu-l credeam în stare de aşa ceva şi nici nu mă gândesc la aşa ceva. E bolnav, e… Mai făcea treabă prin curte, atâta ştiam, altceva nimic. Am fost uimită când am văzut aşa ceva, am rămas şocată”, a spus sora lui Ştefan Risipiţeanu, bărbatul acuzat că ar fi violat-o pe Luiza Melencu.

„Nu povestea absolut nimic. Spunea că are să-i dea Dincă 20 de milioane că a muncit pe acolo şi că nu-i mai vede. Şi i-am spus de unde să-i mai vezi, dacă e arestat. Spunea că îl culca afară, nu îl culca înăuntru. Nu cred să o fi violat-o, nu cred, că era un beţivan notoriu ăsta, abia se ţinea pe picioare”, a spus şi cumnatul bărbatului arestat.

Citește și: