Cristina ANDREI
11199 vizualizări 28 ian 2018

Între două dezbateri, româncele mor cu zile sub ploaia de lovituri, în 80% dintre cazuri victima violenţei domestice fiind soţia, arată un studiu realizat anul trecut de Asociaţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES).

Cazul femeii înjunghiate de soţul ei chiar în grădiniţa la care lucra demonstrează încă o dată vulnerabilitatea potenţialelor victime în faţa celor care ar trebui să le fie parteneri şi sprijin necondiţionat. Este o singură tragedie într-un tablou mult mai amplu care poate fi combătut, în primul rând, prin adoptarea măsurilor legale pe care ne-am angajat în faţa partenerilor europeni să le implementăm.

„Eu ştiu că sunt căsătoriţi, dar aveau probleme, se certau, sunt doi copii la mijloc, erau nopţi când ea rămânea să doarmă în grădiniţă de frică să nu se ducă acasă. Să fie vreo 5-6 ani de când funcţionează grădiniţa", declara ieri o vecină de-a femeii.

Victima avea un ordin de restricţie împotriva bărbatului, o simplă hârtie care nu l-a împiedicat să o hărţuiască până în ultima clipă, o măsură care s-a dovedit de multe ori ineficientă. La mai bine de un an de la intrarea în vigoare a Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, care ar fi trebuit să ducă la o protecţie mai bună a victimelor, legislaţia românească bate pasul pe loc. Iniţiativa care ar trebui să armonizeze prevederile juridice din ţara noastră cu cerinţele acordului internaţional este abia în stadiul consultării publice, iar Guvernul dă vina pe „demersurile legislative complexe", dar şi pe faptul că unii membri ai societăţii civile au cerut organizarea de dezbateri pentru a tranşa problema.

Concret, cele mai importante trei măsuri pe care autorităţile trebuie să le ia sunt introducerea în lege a prevederii potrivit căreia atunci când o femeie depune o plângere ea nu va mai putea s-o retragă, a menţiunii că agresorii care nu respectă ordinele de restricţie şi protecţie impuse vor fi şi cercetaţi penal, dar şi includerea pe viitor în Codul Penal şi de Procedură Penală a unor noi infracţiuni precum crimele de onoare, căsătoria cu forţa sau mutilarea genitală.

Pe scurt, ţara noastră s-a obligat, astfel, să modifice legislaţia în materie de violenţă domestică şi să o pună în acord cu prevederile Convenţiei, dar şi să acţioneze cu măsuri concrete de protecţie a victimelor. Cu alte cuvinte, în momentul de faţă, statul are toate pârghiile pentru a încerca să controleze fenomenul care ia amploare pe zi ce trece, un subiect tabu în România despre care victimele nu vor să vorbească.

La un an distanţă de la acest moment, însă, ceea ce a făcut statul român a fost doar să se lanseze în „ample dezbateri. (...) Începând cu luna octombrie 2015 au avut loc mai multe întâlniri între organizaţii neguvernamentale şi instituţii publice, pe fondul unor cazuri de agresiune asupra femeilor, cazuri ce au fost mediatizate intens, scopul principal fiind eficientizarea legislaţiei din domeniu", se arată în răspunsul oferit de Guvern la o interpelare a deputatei PNL Adriana Săftoiu.

Pe scurt, măsurile pentru combaterea violenţei domestice rămân şi acum la stadiul de „discuţii purtate între ministerele implicate", de „analiză", mai ales în ceea ce priveşte o măsură esenţială care ar putea reduce amploarea fenomenului: ordinul de protecţie.

„Modificarea capitolului IV - privind ordinul de protecţie, din lege, constituie, în prezent, obiectul unor discuţii purtate între ministerele implicate (Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Afacerilor Interne şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale) cu privire la modalitate optimă de reglementare a unui instrument emis". (...) În ceea ce priveşte transpunerea şi a altor prevederi ale Convenţiei de la Istanbul, care ţin de domeniul de competenţă al Ministerului Justiţiei, precizăm, de asemenea, că acestea sunt în prezent analizate în cadrul Ministerului Justiţiei în vederea identificării eventualelor necesităţi de modificare legislativă pentru completa implementare a acestei convenţii", se arată în răspunsul Executivului la o interpelare a deputatei PNL.

Măsura introducerii ordinului de interdicţie de urgenţă şi a ordinului de restricţie sau de protective a fost transpusă şi ea într-un proiect de lege care rămâne blocat la nivelul MAI, fapt care dovedeşte că, de fapt, armonizarea legislaţiei româneşti cu cea europeană nu este chiar atât de „stringentă” cum scrie în documentele oficiale, mai ales că proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 se află încă în stadiul de consultare publică.

Legea privind violenţa domestică, modificată în 2012, fără rezultate concrete

Cea mai importantă modificare a legii privind combaterea violenţei în familie a fost făcută în 2012, atunci când a fost introdusă prevederea potrivit căreia persoana agresată poate cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de făptuitor. dar şi că victima are dreptul să se adreseze judecătorului şi să solicite ordin de protecţie cu caracter provizoriu, iar instanţa poate să interzică agresorului să rămână sau să se reîntoarcă în locuinţa comună, să-l oblige pe agresor să suporte unele costuri, cum ar fi cheltuieli medicale, de judecată, cele generate de adăpostirea victimei.

În plus, victima poate să ceară ordin de restricţie care prevede evacuarea agresorului de la domiciliul comun, păstrarea distanţei de minim 200 de metri faţă de persoana vătămată, interzicerea oricărui contact telefonic, corespondenţe. Acest ordin de interdicţie nu poate depăşi doi ani.

Din punct de vedere practic, însă, aplicarea prevederilor la modul real este mult mai anevoioasă. Un raport al Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii a arătat că pentru magistraţii români, urgenţa poate ajunge să însemne şi 175 de zile (aproape 6 luni), până când pun cazul pe rol, iar apoi poate ajunge la încă 174 de zile, până judecă dosarul. Trimiterea ordinului de protecţie la Poliţie, pentru a fi aplicat, poate să mai dureze alte luni de zile. Timp în care, în peste 90% din cazuri, o femeie trebuie să facă faţă soţului, iubitului sau unui alt bărbat care o bate. „Vorbim de situaţii de viaţă şi de moarte”, a declarat atunci pentru Gândul un expert în domeniu.

În România, o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde

Violenţa asupra femeilor ocupă, în România, primul loc în ceea ce priveşte cazurile de violenţa domestică. Potrivit studiului din 2014 al Agenţiei Europene pentru Drepturile Fundamentale privind violenţa asupra femeilor, 3 din 10 românce au fost agresate fizic, verbal sau psihic începând cu vârsta de 15 ani. În realitate, însă, numărul lor este mult mai mare. Cifrele oficiale cuprind doar cazurile de violenţă care ajung în atenţia autorităţilor. Acest lucru este susţinut şi de reprezentanţii asociaţiilor care se ocupă de femeile victime ale violenţei domestice.

„Dacă ne referim la numărul persoanelor care vin la şedinţele de recuperare şi consiliere, în raport cu numărul de apeluri telefonice, acesta este mic. Primim, pe an, undeva la 400 de apeluri şi e-mailuri, dar dintre acestea doar 100-150 ajung să vină efectiv să solicite un sprijin. Multe dintre ele se rezumă doar la spijinul primit prin intermediul telefonului sau al e-mailului.”, a spus pentru Gândul Mihaela Mangu-Darvariu, preşedintele Asociaţiei ANAIS, precizând că aceste procente sunt datorate inexistenţei, la nivel naţional, a unui număr suficient de asociaţii şi centre de ajutor şi a adăposturilor pentru femeile aflate în pericol.

Potrivit unui sondaj INSCOP realizat în 2016, 30% dintre români sunt de acord cu afirmaţia că  „femeile mai sunt bătute şi din vina lor“, iar 6,4% susţin că „un bărbat care nu-şi bate femeia nu o iubeşte cu adevărat“, în timp ce 7,3% sunt de acord cu afirmaţia că „femeia este proprietatea bărbatului“. Potrivit aceluiaşi sondaj, 8,1% dintre respondenţi cred că „bătaia este ruptă din rai“.

Citește și: