74 vizualizări vineri, 20:26

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), incidentul petrecut la şcoala din Santău, judeţul Satu Mare, arată problemele mari cu care se confruntă sistemul de educaţie.

„Niciodată nu vom tolera comportamentul neadecvat sau, mai mult de atât, agresiv al cadrelor didactice. Educaţia nu înseamnă violenţă, iar şcoala nu este un teren de luptă! (...) Cazul de la Satu Mare, în care o învăţătoare a fost reţinută pentru rele tratamente aplicate minorului şi purtare abuzivă, după ce a atacat, cu spray paralizant, doi elevi care îi deranjau ora, arată, încă o dată, problemele mari cu care se confruntă sistemul de educaţie. Evaluările psihologice trebuie realizate periodic şi într-un mod profesionist. Noi nu putem tolera un astfel de comportament venit mai ales din partea cadrelor didactice, care poate traumatiza copiii”, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de FSLI.

Sindicaliştii consideră că astfel de persoane nu ar trebui să lucreze în sistemul de învăţământ, iar în cazul în care se întâmplă, să fie luate măsuri imediate, atât din partea conducerilor şcolilor, cât şi din partea organelor abilitate.

„Nu tolerăm comportamentul agresiv al unei persoane a cărei menire este să îi îndrume pe copii. Ceea ce a făcut învăţătoarea din Satu Mare este de condamnat. Nu are nicio justificare în faţa unor copii de 6 şi de 7 ani; are legătură cu incapacitatea de a-şi face meseria, iar pentru acest motiv, acest cadru didactic trebuie sancţionat şi chiar eliminat din sistemul de educaţie", a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI.

O învăţătoare din Santău, judeţul Satu Mare, a fost reţinută, joi, după ce a atacat doi elevi, de 6 respectiv 7 ani, cu spray lacrimogen, deoarece îi deranjau ora.

Cei doi elevi au fost duşi la dispensar, dar nu au avut nevoie de spitalizare.

În urma incidentului, toată şcoala a fost evacuată.

 

Citește și: