322 vizualizări 12 nov 2019

Ministerul Sănătăţii a transmis, marţi, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, faptul că a dispus, încă din 1 noiembrie 2019, direcţiilor de sănătate publică din judeţele Botoşani, Maramureş, Satu Mare, Suceava şi Tulcea intensificarea activităţilor de supraveghere a difteriei, ca urmare a comunicărilor identificate privind evoluţia unor cazuri de îmbolnăvire prin difterie în Ucraina.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii a cerut INSP să distribuie, prin direcţiile de sănătate publică, tuturor medicilor de familie şi unităţilor sanitare din judeţe, definiţia de caz pentru difterie, precum şi obligaţia de a informa imediat telefonic asupra cazurilor suspecte la DSP judeţean, care va raporta cazul la INSP-CNSCBT şi va demara ancheta epidemiologică.

„Ministerul Sănătăţii a mai cerut direcţiilor de sănătate publică să evalueze de urgenţă situaţia acoperirii vaccinale pentru difterie, astfel încât să fie identificate zonele cu o mai slabă acoperire pentru a interveni cu acţiuni de recuperare la vaccinare a copiilor”, arată Ministerul Sănătăţii în comunicatul de presă citat.

MS reaminteşte că singura modalitate de prevenire a difteriei, o boală cu transmitere prin aer, care are un potenţial mortal, este vaccinarea specifică.

Totodată, Ministerul Sănătăţii a cerut Unifarm să demareze, de urgenţă, prin procedură de nevoi speciale, o achiziţie de ser antidifteric pentru asigurarea profilaxiei specifice în situaţia apariţiei unor cazuri de îmbolnăvire.

Boala e extrem de contagioasă, dar a fost eradicată în România în 1980.

 

Citește și: