Mihai Draghici
667 vizualizări 30 apr 2019

Membrii Comisiei Europene au discutat marţi despre situaţia statului de drept în România, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei.

Întrebat dacă Executivul UE va acţiona rapid în relaţia cu România în contextul problemelor statului de drept, purtătorul de cuvânt a afirmat, potrivit agenţiei de presă austriece APA şi site-ului TT.com: "Da, aşa se va întâmpla, Colegiul Comisarilor a fost informat".

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, avertizase în urmă cu câteva săptămâni că vor fi luate "măsuri imediate" în contextul problemelor din România.

Vineri, Frans Timmermans a transmis că Executivul UE şi Partidul Socialiştilor Europeni (PSE) nu vor accepta ca România să reducă intensitatea acţiunilor anticorupţie. În cursul unei dezbateri organizate de postul Euronews, Frans Timmermans, candidatul Partidului Socialiştilor Europeni (PSE, centru-stânga), a fost întrebat de o persoană din audienţă de ce Uniunea Europeană a adoptat o poziţie dură faţă de Polonia şi Ungaria, dar abordarea este mai blândă faţă de România, condusă de un Guvern social-democrat. "Problema în România este lupta împotriva corupţiei. Politicienii încearcă să scape de presiunea pe care o simt în această luptă împotriva corupţiei; acest lucru este inacceptabil, iar Comisia Europeană va spune «nu», chiar şi familia noastră politică va spune «nu» în această situaţie", a răspuns Timmermans la dezbaterea Euronews. "Este un fapt că atunci când statul de drept are probleme, când nu există un sistem de verificări şi echilibru, corupţia va creşte", a precizat Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar UE pentru Îmbunătăţirea Reglementărilor, Relaţii Interinstituţionale, Stat de Drept şi Carta Drepturilor Fundamentale.

 

Citește și: