326 vizualizări 12 aug 2010

"Domnule primar, vă rog să-mi găsiţi o nevastă care să fie de casă, gospodină şi să mă respecte. Poate să nu aibă studii pentru că eu am bani să-i cumpăr diplomă. Accept şi cu copii, nu-i problemă". Aşa sună una dintre cererile mai puţin obişnuite adresate primarului sectorului 6, Cristian Poteraş.

Evident, cererea nu a putut fi rezolvată aşa cum nu au fost luate în seamă nici cele în care se anunţă apocalipsa sau în care se cerea ca primăria să intervină în certurile conjugale.

Potrivit directorului Relaţii Publice şi Birou Unic din cadrul Primăriei sectorului 6, Corneliu Cristache, "zilnic primim între 50 şi 80 de sesizări. Cele mai multe conţin reclamaţii la adresa conducerii asociaţiilor de proprietari sau locatari. De obicei, acestea încep cu unde-s banii noştri? Un alt motiv de gâlceavă în sânul asociaţiilor îl reprezintă terasele blocurilor. Cei care reclamă susţin că le plouă în casă şi nimeni din bloc nu este interesat să facă reparaţii.

Când nu se reclamă aşa-zisele abuzuri făcute de preşedinte sau administratorul unui bloc, se fac plângeri împotriva societăţilor comerciale care funcţionează la parterul imobilelor".
Ultima reclamaţie înregistrată a fost a doamnei D.P. care se plângea de zgomotul produs de aparatele frigorifice, de mirosul degajat de pubele de gunoi sau de montarea unei tubulaturi pentru ventilaţie care o derajează. "Unii chiar îşi fac de cap. În acest caz, trebuie să verificăm.

Oamenii se mai plâng de câini sau vin să reclame că n-au curăţenie, că nu sunt toaletaţi copacii şi gardul viu", a mai spus Corneliu Cristache.

Administrator pus de pază, să nu se fure căldură

Sunt însă şi proprietari deranjaţi că n-au privelişte "feng shui" când deschid fereastra sau de orele de îmbăiere ale vecinilor."Când deschid fereastra, văd numai geamuri murdare. Nu se poate atâta lipsă de feng shui". Geamurile sunt ale boxelor ocupate de proprietarii din blocul vecin, iar cea deranjată de aspectul lor vrea să ceară primăriei să-i oblige pe aceştia ori să le spele periodic ori să le acopere "cu perdeluţe".
Alte reclamaţii vizează orele de îmbăiere ale vecinilor.

"Doamna se spală jumătate de oră. Apoi intră soţul. Totul se întâmplă între orele 23 şi 24. Curge multă apă şi nu mă lasă să dorm", sună reclamaţia.

Până să ajungă la primărie, petenta şi-a ameninţat vecinii care se spală noaptea cu poliţia, judecătoria şi chiar cu protecţia consumatorilor. Nu lipsesc nici cereri prin care Primăria sectorului 2 ar trebui să intervină ca o doamnă preşedinte de bloc "să nu mai practice magia neagră" sau în care "un administrator de bloc trebuie să păzească noaptea vanele ca să nu se mai fure căldura".

De obicei, se reclamă între ei. Fostul administrator pe cel nou, actualul preşedinte pe cel vechi. Cele mai multe plângeri sunt ale proprietarilor împotriva asociaţiei".

Citește și: