Gandul.info
Departamentul Economic - Mediafax
1510 vizualizări 20 oct 2018

Varianta actualizată a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere le permite companiilor de taxi din Bucureşti şi din ţară să îşi ajusteze tarifele la costurile operaţionale şi la preţurile carburantului, în baza unei fişe de fundamentare.

„Fiecare îşi poate creşte tariful sau îl poate menţine în funcţie de costurile pe care le are, în funcţie de preţurile carburantului sau de costurile cu flota. Este decizia fiecărei companii în parte. Nu există o creştere unitară la un anumit tarif, ci de la caz la caz. Este ceva normal dacă ne gândim că tariful s-a menţinut timp de 7 ani la 1,39 lei/km, apoi timp de aproape doi ani a stat majorat la 1,69 lei/km. Dacă ne uităm în ţară vedem în Cluj sau Constanţa tarife şi de 2,4 lei/km”, spune Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, citat de zf.ro.

Astfel, unii operatori au majorat deja preţurile la 1,99 lei/km, în timp ce alţii vor atinge acest prag de la 1 noiembrie. În acelaşi timp, unii operatori vor păstra tarifele la nivelul pe care l-au stabilit în urmă cu un an şi jumătate, când legislaţia a majorat tariful minim la 1,69 lei/km.

Citeşte continuarea pe zf.ro

 

Citește și: