Maria MANOLIU
3541 vizualizări 23 nov 2011

Pentru a ţine cei circa 50.000 de câini fără stăpân în adăposturi, cât susţin ONG-urile că există pe străzi, Capitala are avea nevoie de 43 de milioane de euro anual.

Calculele îi aparţin prefectului Capitalei, Mihai Atănăsoaei, care a declarat pentru gândul că "Primăria Capitalei trebuie să se uite în buget şi, dacă are aceşti bani ,atunci îşi poate permite să ţină câinii în adăposturi". El a adăugat că pentru castrarea unui câine se cheltuieşte o sumă de 138 de lei, că se va opune categoric relocării anumalelor în teritoriu iar Primăria Capitalei trebuie să adopte soluţia pe care şi-o poate permite.

"Am primit în scris de la Colegiul Medicilor Veterinari că pentru sterilizarea unui câine tariful mediu este de 138 de lei iar pentru eutanasierea lui suma se ridică la 50 de lei. Nici măcar Curtea Europenă a Drepturilor Omului (CEDO) nu a obligat statul român să adopte soluţii pe care nu şi le poate permite", a mai declarat prefectul Mihai Atănăsoaei.

Rectificare bugetară în scădere la Capitală

Asigurarea finanţării necesare pentru oricare dintre variante pare din ce în ce mai greu de obţinut, mai ales în condiţiile în care bugetul Capitalei va fi micşorat la rectificarea de săptămâna viitoare.

Luni, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, va cere Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) să-i apobe rectificarea bugetului dar şi o hotărâre prin care primarii de sector să primescă noi competenţe în rezovarea problemei câinilor maidanezi.

"Va fi o rectificare în minus. Avem lipsă 200 de milioane de lei iar banii vor fi luaţi probabil de la spitale şi de la unele investiţii pentru care nu s-au organizat licitaţii. În privinţa câinilor fără stăpân, primarul general va trebui să-şi asume responsabilitatea şi să nu se ascundă în spatele primarilor de sector", a declarat pentru gândul viceprimarul general al Capitalei, Mircea Raicu.

Întrebat ce decizie va lua PDL în CGMB în privinţa câinilor fără stăpân, viceprimarul general a răspuns că "eutanasierea va fi ultima soluţie". "Înainte să luăm o decizie va fi consultată populaţia, prin mai multe case specializate în sondaje. Vom susţine sterilizarea şi plasarea câinilor în adăposturi iar eutanasierea ca ultimă soluţie. Vom decide şi perioada cât pot fi ţinuţi câinii în adăposturi", a adăugat el.

La rândul său, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu a spus că este împotriva eutanasierii. "Sunt pentru strângerea câinilor în adăposturi. Am să deleg competenţe şi către primarii din cele şase sectoare al Capitalei. Trebuie să dăm responsabilităţi şi sectoarelor. Oricum, voi respecta legislaţia, însă ea nu prevede numai eutanasierea câinilor fără stăpân. Varianta de bun simţ este strângerea câinilor în adăposturi. Sper într-o gândire bună a oamenilor", a spus primarul general.

Trei maşini şi patru prinzători la 50.000 de maidanezi

Dacă mâine, autorităţile publice ale Capitalei ar decide să adune cei 50.000 de câinii fără stăpân de pe străzi, operaţiunea ar dura ani de zile. Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), instituţie aflată în subordinea municipalităţii, are la dispoziţie doar trei maşini şi patru prinzători.

Mai mult decât atât, după procesul de sterilizare, personalul ASPA nu ar avea nici unde să ducă animalele. Adăpostul din Mihăileşti este închis pentru lucrări de modernizare iar cel din Theodor Pallady urmează să fie desfinţat din cauză că "acolo s-a construit un cartier rezidenţial, casele au ajuns lângă adăpost, iar legislaţia nu permite", a explicat viceprimarul Mircea Raicu.

În stare de funcţionare, ambele adăposturi au capacitatea de a găzdui 500 de câini. La acestea se mai adăugă cele două construite de primăriile sectoarelor 1 şi 2, care, împreună, pot adăposti alţi 1.200 de câini. Astfel, doar 1.700 de câini dintr-un total de 50.000 pot fi strânşi în adăposturi în acest moment.

Adăpostul din Mihăileşti a costat peste 2 milioane de euro

Pentru adăpostul din Mihăileşti, achiziţionat în 2007, în mandatul fostului primar general Adriean Videanu, municipalitatea a plătit 1,55 milioane de euro.

Adăpostul, situat în judeţul Giurgiu, este o fostă hală CAP cu 10.000 de metri pătraţi de teren. Curtea de Conturi a ajuns la concluzia că achiziţionarea adăpostului din Mihăileşti s-a făcut la un preţ supraevaluat, de 155 de euro metru pătrat, faţă de 33, cât a fost considerat preţul pieţei şi a trimis dosarul în instanţă.

Judecătorii i-au imputat fostului primar general Adriean Videanu şi echipei sale suma de 4,5 milioane de lei. Acesta a contestat decizia iar procesul încă se judecă. Pentru amenajarea ca adăpost a fostei hale, în 2009, municipalitatea a organizat o licitaţie în care a estimat valoarea lucrărilor la 875.000 de euro. Acum la adăpostul din Mihăileşti se construieşte o nouă hală care va spori capacitatea de cazare la 1.000 de câini. Un calcul simplu arată că amenajarea spaţiului pentru un câine a costat 2.000 de euro.

După 11 ani de campanii de sterilizare în Bucureşti sunt 5.000 de căţele gestante

An de an, pentru adăposturi şi campanii de sterilizare, vaccinare şi deparazitare de la bugetul municipalităţii au fost alocate sume importante de bani. Dacă în 2005 bugetul Administraţiei pentru Supravegherea Animalelor , actuala ASPA, a fost de 3,2 milioane de lei până în 2010 acesta a ajuns la 5,6 milioane de lei. După 11 ani de campanii în care s-au raportat zeci de mii de câini sterilizaţi, deparazitaţi şi vaccinaţi, directorul ASPA, Rober Lorentz a declarat marţi, pentru gândul, că acum trebuie castrate urgent 5.000 de căţele gestante. ASPA susţine că numai în ultimii doi an au fost sterilizaţi 12.000 de câini.

Ce anunţă primarii din teritoriu. Ce primari sunt de acord sau împotriva eutanasierii

Primarii din teritoriu au păreri împărţite. Unii vor eutanasierea, alţii o exlud. Cei mai mulţi vor consulta populaţia

Contactaţi de Mediafax, primarii din teritoriu fie nu ştiu exact ce prevede legea şi aşteaptă publicarea ei în Monitorul Oficial, fie aprobă sau dezaprobă eutanasierea. Cei mai mulţi dintre ei susţin că principala problemă sunt banii necesari campaniei de rezolvării problemei câinilor comunitari.

"Nu ştiu cât de bună este această lege, dar nu putem noi, ca autorităţi locale, să ne opunem acum. O să aplicăm legea şi o să mai şi eutanasiem din câinii comunitari, chiar dacă dacă o să mai şi scăpăm din ei", a declarat pentru Mediafax Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

"Desigur, voi organiza şi referendum local pe această temă, dar poate legiuitorul ne lasă măcar să treacă sărbătorile. Noi nu am terminat nici recensământul oamenilor, acum îl facem şi pe al câinilor?", a adăugat el, cu precizarea că în Vaslui câinii comunitari nu sunt o problemă.

La Vaslui primăria cheltuieşte lunar circa 20.000 de lei pentru întreţinerea a aproximativ 40 de câini.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, susţine că până în septembrie 2012 vor fi adunaţi toţi câinii fără stăpân din municipiu, după ce va propune triplarea bugetului alocat în acest moment acestei probleme.

Lungu a declarat, într-o conferinţă de presă, că în municipiul Suceava sunt circa 3.000 de câini fără stăpân, dintre care jumătate sunt în adăpostul primăriei şi jumătate pe străzi.
El a spus că primăria va aloca 150.000 de lei pentru construcţia unui nou adăpost şi încă 150.000 de lei pentru plata utilităţilor şi a hranei pentru câini.
Câinii fără stăpân vor fi aduşi în adăposturi, după care vor fi sterilizaţi, iar cei bolnavi vor fi eutanasiaţi.

La Piteşti prioritatea primarului este consultarea populaţiei. "Doresc să consult populaţia în această problemă pentru a vedea în ce parte înclină balanţa, sterilizare sau eutanasiere. Mi se pare normal să cerem opinia cetăţeanului. Vom vedea cum vom proceda, pentru că maidanezii sunt o adevărată problemă în municipiul nostru. Nu-i putem lăsa să ne mănânce de vii, vom lua măsuri", a declarat Tudor Pendiuc, primarul Piteştiului, citat de Mediafax.

La Braşov legea privind câinii comunitari nu va avea niciun efect concret pentru simplul motiv că primăria are deja un contract de colaborare cu o asociaţie de profil privind această problemă. Asociaţia "Milioane de prieteni" este responsabilă cu strângerea câinilor de pe străzi şi ducerea lor la un adăpost, unde beneficiază de hrană şi tratament, conform Mediafax.

După ce au văzut că metoda sterilizării câinilor pentru a-i elibera ulterior a eşuat, oficialii primăriei din Bistriţa susţin ar fi de dorit să fie început un proces de eutanasiere a câinilor.
"Noi am sterilizat câinii şi pe cei de talie mică i-am eliberat din nou pe străzi. Ni s-a spus de către organizaţiile iubitorilor de anime că, odată castraţi, nu mai sunt agresivi şi că îşi marchează teritoriile şi nu mai acceptă alţi câini. Din păcate, s-a dovedit că nu este adevărat. Haitele s-au tot înmulţit de la o zi la alta şi sunt agresive", a declarat Ovidiu Creţu, primarul municipiului, pentru agenţia de ştiri.

La Buzău administraţia aşteaptă publicarea legii în Monitorul Oficial pentru a putea derula apoi un referendum sau o dezbaterea publică. Oficialii din Buzău estimează că în municipiu sunt circa 2.000 de câini fără stăpân.

"După ce va apărea în Monitorul Oficial vom vedea prevederile şi vom pune în aplicare. Noi nu am insistat foarte mult pentru eutanasiere, ci pentru sterilizarea câinilor din gospodării care se spune clar în lege că vor fi inventariaţi de medicii veterinari pentru că marea majoritate a câinilor comunitari provin din curţile oamenilor. Oamenii sunt miloşi, câinii fac pui, îi cresc o lună-două, apoi îi aruncă pe domeniul public", a spus viceprimarul Marcel Ciolacu.

În Constanţa, de asemenea, edilii aşteaptă publicarea în Monitorul Oficial şi anunţă apoi efectuarea unui sondaj de opinie pentru a afla părerea locuitorilor privind metoda de a rezolva problema câinilor comunitari, după cum a anunţat viceprimarul municipiului, Decebal Făgădău.

La Craiova primarul Antonie Solomon susţine că este de acord cu eutanasierea câinilor "bolnavi sau care pot ataca oameni". El estimează că în municipiu în acest moment sunt circa 4.000 de câini fără stăpân. Primarul a ajuns la această cifră făcând un calcul simplu: sunt circa 3.800 de blocuri iar la cel puţin un câine pe lângă fiecare bloc totalul ajunge la circa 4.000 de câini comunitari.

"Trebuie rezolvată şi problema câinilor comunitari de la noi. Avem doar adăpostul de câini de la Făcai unde nu pot fi cazaţi decât 50-60 de căţei. Ceilalţi sunt pe străzi. Nu se pune problema, în acest moment, să înfiinţăm unul pentru că sunt foarte multe norme pe care trebuie să le respecţi. Nimeni nu te lasă să îl pui de capul tău acolo unde vrei tu", a declarat el, citat de Mediafax.

Citește și: