Gandul.info
Roxana Preda
14557 vizualizări 17 nov 2015

UPDATE 2. Ministrul propus pentru Justiţie a primit marţi aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, cu 48 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi două abţineri.

UPDATE 1. Raluca Prună, propusă pentru funcţia de ministru al Justiţiei, a declarat, în cadrul audierilor de la comisiile de specialitate, că reputaţia profesională, onestitatea şi lipsa oricăror suspiciuni sunt criterii pe care le-ar lua în calcul în ceea ce priveşte propunerea procurorilor-şefi.

Raluca Prună a fost întrebată, în cadrul audierilor de la comisiile de specialitate, de deputatul Daniel Fenechiu ce criterii va avea în vedere pentru propunerea procurorilor-şefi, în contextul luptei anticorupţie.

Prună a spus că procedura numirii procurorilor-şefi este prevăzută de lege, dar, dincolo de aceasta, poate da asigurări că, în cazul în care va primi votul de încredere, va asigura un proces transparent de selectare a procurorilor-şefi. Ca titlul de exemplu, Prună a spus că profesionalismul, reputaţia profesională şi onestitatea sunt printre criteriile pe care le va lua în considerare. "Aş îndrăzni să spun şi faptul că niciun fel de suspiciune nu trebuie să planeze asupra unor persoane" propuse pentru astfel de funcţii.

Ea a mai spus că România a dovedit şi până acum că procedura funcţionează şi a ştiut să selecteze pentru aceste posturi persoanele care răspund aşteptărilor societăţii în ceea ce priveşte lupta anticorupţie.

Ministrul propus al Justiţiei a mai spus că a activat în lupta anticorupţie ca reprezentant al societăţii civile, fiind unul dintre fondatorii organizaţiei Transparency, însă a precizat că justiţia înseamnă mult mai mult decât lupta anticorupţie.

Ştirea iniţială. "Sunt foarte onorată să mă aflu în faţa comisiilor. Este o onoare că premierul mi-a propus această şansă. Înţeleg pe deplin gravitatea situaţiei în care ne aflăm", a declarat Raluca Prună, la începutul audierilor.

Decizia propunerii Ralucăi Prună, înalt funcţionar la Comisia Europeană, pentru funcţia de Ministru al Justiţiei a fost luată marţi dimineaţa.

Raluca Prună, absolvent de Drept şi Filosofie, a lucrat, în 2000, la delegaţia Comisiei Europene din România, pe vremea când aceasta era condusă de Jonathan Schelee, a fost preşedinte al Asociaţiei Române pentru Transparenţă. În prezent este şefa în cadrul Direcţiei Generale Justiţie a Comisiei Europene, unde lucrează din 2007.

După retagerea Cristinei Guseth, primul nume avansat pentru Ministerul Justiţiei a fost Mihai Selegean, membrii comisiilor juridice fiind înştiinţaţi, neoficial, în legătură cu această nominalizare. De altfel, Mihai Selegean, fost director al Institutului Naţional al Magistraturii şi director juridic la BRD, a venit la Parlament în cursul dimineţii de marţi, însă propunere a fost retrasă.

Citește și: