Andreea OFIŢERU
Roxana Alexe - Mediafax
1491 vizualizări 28 sep 2012

Consilierii municipali s-au certat astăzi pentru prelungirea contractului pentru actualul sediu al Primăriei Bucureşti din Splaiul Independenţei. În timp ce consilierii PSD spun că prelungirea contractului a fost votată cu majoritate de voturi, consilieriii PDL spun că Sorin Oprescu nu va mai sta în sediu decât în următoarele trei luni.

Consilierii PDL susţin că, fiind vorba de o hotărâre de patrimoniu, actul normativ trebuia votat de 35 dintre consilieri, însă au votat pentru numai 31. Contractul actual este valabil până la sfârşitul anului, data la care angajaţii primăriei vor trebui să părăsească sediul.

„Până acum nu s-au gândit că nu va avea unde să stea dacă nu i se aprobă prelungirea contractului? Până acum s-au plătit 9 milioane de euro după trei ani de chirie. Chiria pentru o singură lună e 200.000 de euro. Costul cu care poate fi cumpărată clădirea este de 11 milioane de euro”, a declarat pentru gândul pedelistul Mircea Raicu. El a mai arătat că prelungirea contractului cu un ar înseamna plata a 2 milioane de euro de la bugetul primăriei. „El trebuie să vină cu o propunere serioasă în privinţa sediului, care nici nu este unul propriu pentru birouri”, a spus Raicu.

De partea cealaltă, consilierii PSD afirmă că s-a votat  o clauză prin care contractul de închiriere se prelungeşte automat. „Consilierii PDL sunt liberi să spună ce vor şi să interpreteze cum vor. Cum să nu se voteze când a fost majoritate. Altfel, care ar fi alternativa, unde să plecăm? Sediul vechi al primăriei este încă în renovare. Astăzi s-a votat numai o clauză prin care se prelungea contractul iniţial”, a spus Dan Darabont, consilier USL.

Primarul Sorin Oprescu spune că nu va mai plăti TVA-ul pentru clădire

La rândul lui, primarul Sorin Oprescu a declarat că Primăria Capitalei nu va mai plăti TVA-ul aferent chiriei pentru sediul actual, până la finalizarea procesului privind raportul Curţii de Conturi legat de suma plătită proprietarului imobilului.

Oprescu a răspuns acuzaţiilor aduse de consilierii municipali PDL în privinţa prelungirii contractului de închiriere a actualului sediu al municipalităţii. Astfel, edilul a explicat că, în urma verificărilor făcute de Curtea de Conturi la primărie, s-a sesizat faptul că municipalitatea nu trebuia să plătească TVA-ul aferent sumei pentru chirie, potrivit unei prevederi din Codul Fiscal.

Oprescu a precizat că, până la finalizarea procesului cu Curtea de Conturi referitor la acest aspect, TVA-ul aferent chiriei sediului nu mai este plătit. Astfel, suma care va fi dată proprietarului imobilului este de 17,84 euro pe metru pătrat minus 24%.

Primarul general a mai arătat că, deşi şi-ar fi dorit să cumpere sediul închiriat pentru funcţionarea aparatului Primăriei Capitalei, orice formă de cumpărare, respectiv contractul de leasing financiar, ar fi dus la creşterea indicelui de încărcare a datoriei municipalităţii peste limita legală şi, din această cauză, sediul nu a putut fi achiziţionat.

„Da, doresc leasing financiar pentru 30 de ani, ca să cumpăr sediul în care funcţionăm acum. De ce nu am cumpărat-o? Pentru că leasingul financiar este considerat credit şi aş fi depăşit indicele de încărcare admis de lege", a explicat Oprescu.

Schimbarea proprietarului clădirii este urmare a faptului că societatea Iliotomi Grup SRL a înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului, noul proprietar al clădirii fiind societatea Apatel Properties SRL.

Actualul proprietar este o persoană juridică română, cu sediul în Bucureşti, strada Ghercu Constantin nr. 14 din sectorul 6. înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului în 2007.

În raportul de specialitate al proiectului s-a arătat că prelungirea contractului se impune având în vedere că perioada pentru care a fost semnat contractul (trei ani) se apropie de final.În document s-a mai precizat că, în urma modificărilor structurale cerute de municipalitate, la imobil au apărut suprafeţe excedentare reprezentate de trei lifturi exterioare.

"Aceste suprafeţe nu au făcut obiectul contractului iniţial şi totodată a fost întocmită o nouă documentaţie cadastrală ce reflectă suprafaţa reală a imobilului", s-a arătat în document.

Reprezentanţii municipalităţii au precizat, joi, pentru Mediafax că suprafaţa care se adaugă celor 12.556,34 metri pătraţi închiriaţi iniţial este de 979,7 metri pătraţi.

"Preţul pe care municipalitatea îl va plăti pentru un metru pătrat închiriat este acelaşi ca acum trei ani, însă s-a mărit suprafaţa", au mai spus sursele citate.

Totodată, mărirea numărului de lifturi duce la modificarea listei serviciilor, prin mărirea volumului de servicii de întreţinere a lifturilor, serviciu pompieri sau responsabilul ISCIR.

Consilierii generali au aprobat, în 22 octombrie 2009, închirierea clădirii de pe Splaiul Independenţei, Primăria Capitalei urmând să plătească pentru aproape 13.000 de metri pătraţi o chirie de aproximativ 2,7 milioane de euro pe an.

Ce spune proiectul de hotărâre iniţial

Potrivit proiectului de hotărâre aprobat atunci de consilierii municipali, imobilul în care s-a mutat temporar Primăria Capitalei aparţine societăţii Iliotomi Grup SRL şi a fost închiriat, iniţial, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea de prelungire, chiria fiind de 17,84 euro pe lună pentru un metru pătrat.

Din cei peste 13.000 de metri pătraţi pe care îi are clădirea, au fost închiriaţi 12.556,34 metri pătraţi, rezultând un preţ de aproximativ 2,7 milioane de euro pe an.

Conform contractului de închiriere, municipalitatea plăteşte, pe lângă chirie, cheltuielile cu serviciile şi utilităţile, cele privind salubrizarea, precum şi impozitele şi taxele pe partea de clădire închiriată.

Chiria este facturată fără TVA, aceasta urmând să fie plătită în primele zece zile ale fiecărei luni, pentru luna precedentă.

Contractul de închiriere a clădirii, precum şi actul adiţional prevăd ca municipalitatea să poată cumpăra clădirea după încheierea perioadei de închiriere. Actul adiţional cuprinde şi clauza ca în caz de opţiune privind cumpărarea imobilului sumele achitate în ultimul an către proprietar se vor deduce din preţul final al imobilului.

Primăria Capitalei s-a mutat, în 22 martie 2010, în noul sediu de pe Splaiul Independenţei, unde funcţionează şi Biroul unic pentru cetăţeni. Mutarea a fost determinată de faptul că la vechiul sediu, aflat pe bulevardul Regina Elisabeta, se fac lucrări de consolidare.

Citește și: