Biro ATTILA
34610 vizualizări 17 iul 2014

Potrivit CRJ este primul caz adus în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte decesele pacienţilor şi este, totodată, primul caz în care se ridică problema accesului la justiţie a persoanelor cu dizabilităţi mintale, închise în instituţii şi lipsite de reprezentant legal.

Curtea a constat că autorităţile române nu au efectuat o investigaţie adecvată în acest caz, se menţionează în hotărârea curţii.

”În primul rând, victima Câmpeanu nu avea rude care să îl reprezinte. Procedurile spuneau până acum că nimeni nu putea să dea în judecată statul în numele său. Acum putem să dăm în judecată statul în numele unor victime. Acest caz a înglobat toate problemele. Valentin Câmpeanu era orfan, era bolnav, a fost transferta abuziv şi a murit fără ca cineva să se autosesizeze”, au declarat reprezentanţii CRJ

”Această decizie este de mare actualitate şi pentru România zilelor noastre. Moartea lui Valentin Câmpeanu a survenit după ce mai multe autorităţi au eşuat. Am putea spune că tot sistemul care şe ocupă de persoanele cu dizabilităţi este responsabil”, a declarat Georgiana Pascu, reprezentant CRJ

Cazul lui Valentin Câmpean

CRJ a inevstigat povestea tânărului Valentin chiar în perioada în care a fost spitalizat şi a survenit decesul său. Iată cum relatează CRJ cazul lui Valentin:

Valentin Câmpeanu a fost un copil abandonat la naştere, seropozitiv şi cu dizabilităţi intelectuale. Şi-a petrecut toată viaţa în instituţiile de stat. La vârsta majoratului a trebuit să părăsească orfelinatul, dar nicio instituţie nu şi-a asumat responsabilitatea îngrijirii sale.

Pe 13 februarie 2004, Valentin a fost lăsat în curtea Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare. O săptămână mai târziu, pe 20 februarie 2004, a fost găsit de experţii Centrului de Resurse Juridice (CRJ). Era izolat, închis singur într-un depozit întunecos, fără haine. Cântărea cel mult 45 de kilograme. Nu primea tratament şi nu părea să i se dea de mâncare. Nimeni nu voia să-l atingă, ”pentru că avea SIDA”. În aceeaşi zi, la scurt timp după plecarea experţilor CRJ, pe 20 februarie 2004, Valentin a murit. Abia împlinise 19 ani. (sursa: documentar CRJ)

Georgiana Pascu este reprezentanta CRJ care l-a întâlnit pe Valentin chiar în ultima zi a vieţii sale. „În partea stângă era un pat pe care se afla un tânăr cu pătura trasă până peste piept. Când să ating pătura, un medic a strigat la mine şi a spus: 'Nu-l atingeţi, nu-l atingeţi. Are SIDA'. M-am întors, am spus că nu este adevărat ceea ce aud. Băiatul era dezbrăcat, de la brâu în jos nu avea nimic pe el. Era slab, nu foarte slab, dar era slab. Nu spunea nimic şi atunci am întrebat 'Bun, dar cum este posibil ca un astfel de tânăr să se afle aici, să stea închis? De ce nu primeşte niciun fel de medicament? Este sedat? De ce nu vorbeşte?'”, a relatat Georgiana Pascu în documentarul CRJ

Cazul spitalului Poiana Mare

Dosarul lui Valentin pare să nu fie singurul. Presa a relatat că la Spitalul psihiatric Poiana Mare ar mai fi existat ”câteva zeci de decese”, potrivit TVR, sau chiar 80 de decese, potrivit altor instituţii media.

Un raport al Amnesty International, citat de BBR, vorbeşte de cazul spitalului psihiatric Poiana Mare, unde "conform relatărilor, 18 pacienţi au decedat în lunile ianuarie şi februarie 2004, mai ales ca rezultat al subnutriţiei şi hipotermiei". După scandalul 2004, conducerea spitalului a fost acuzată de management defectuos.

În schimb, în cazul lui Valentin, după moartea sa CRJ a depus plângere la parchet. Procurorii au decis că nu există elemente care să indice că autorităţile ar fi responsabile pentru moartea tânărului şi au închis dosarul cu neînceperea urmării penale. În instanţe, cazul a primit ultima decizie în 2008, fiind confirmată definitiv soluţia de neîncepere a urmăririi penale. 

Citește și: