Gandul.info
Laura Mitran - Mediafax
Lucia Efrim - Mediafax
203 vizualizări 14 nov 2012

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a decis, marţi, că statul român trebuie să plătească despăgubiri totale de 42.000 de euro unei concubine şi fetelor unui rom, care a decedat în conflictul din 1993 din localitatea Hădăreni, judeţul Mureş.

În seara de 20 septembrie 1993, a izbucnit un conflictul între români şi etnici romi în localitatea Hădăreni, în urma unei altercaţii între trei romi - Gligor Gheţan şi fraţii Lăcătuş Râpa Lupian şi Lăcătuş Aurel Pardailian. La un moment dat, Lăcătuş Râpa Lupian l-a lovit cu un cuţit în piept pe Crăciun Cheţan, român, care a decedat la scurt timp, ceea ce a generat un amplu scandal, soldat cu moartea a patru persoane, 14 locuinţe au fost incendiate, iar alte patru au fost distruse parţial.

Ulterior, au fost deschise procese atât pe latură penală (finalizate în noiembrie 1999 cu condamnarea la închisoare pentru omor a cinci persoane), cât şi pe latură civilă (calea dreptului intern fiind epuizată în 27 februarie 2004, prin sentinţa dată de Curtea de Apel Târgu Mureş), iar romii au dat în judecată şi statul român, acuzând autorităţile de încălcarea mai multor articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În 5 iulie 2005, o primă soluţie a CEDO în cazul "Hădăreni" consfinţea stingerea pe cale amiabilă a conflictului în cazul a 15 persoane, acestea urmând să primească despăgubiri în valoare de 262.000 de euro. Celor şapte romi rămaşi, care nu s-au înţeles cu statul român, CEDO le-a dat, în 12 iulie 2005, soluţie favorabilă, Curtea Europeană condamnând statul român la plata altor 238.000 de euro.

Romii din Hădăreni, asistaţi de Liga Pro Europa, au făcut însă cerere de revizuire a sentinţei din 12 iulie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, de condamnare a statului român, considerând că li s-au încălcat dreptul la viaţă şi dreptul la proprietate, iar cererea acestora a fost respinsă de Înalta Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

Între timp, la CEDO s-au adresat şi reclamantele Voichiţa (Rostaş) Lăcătuş, născută în 1970, şi fiicele acesteia, Speranţa-Lămâiţa Rostaş, născută în 1990, şi Rada-Codruţa Rostaş, născută în 1994, cetăţence române care locuiesc în prezent în Belgia.

În septembrie 1993, Voichiţa locuia cu fiica sa cea mare şi fiind însărcinată cu cea mică alături de partenerul ei, Aurel Pardalian Lăcătuş, de origine romă. Toţi locuiau în casa mamei lui Pardalian Lăcătuş, în satul Hădăreni din judeţul Mureş.

Curtea Europeană reţine faptul că în seara de 20 septembrie 1993, Lăcătuş a fost implicat într-o bătaie într-un bar, în care un cetăţean non-rom şi-a pierdut viaţa. Ca să se răzbune, mai mulţi cetăţeni non-romi au atacat în acea noapte casele romilor, dându-le foc şi luându-i la bătaie pe aceştia. Toate proprietăţile romilor au fost distruse şi mai mulţi au fost omorâţi, printre aceştia numărându-se şi Aurel Pardalian Lăcătuş. Poliţiştii nu au făcut nimic să oprească acest atac.

Drept urmare, Voichiţa, însărcinată, rămasă fără casă şi lipsită de vreun ajutor din partea autorităţilor, a fost nevoită să trăiască într-un apartament din Luduş, judeţul Mureş, cu alte 16 persoane. Ea a născut-o între timp pe Rada-Codruţa Rostaş, care a dezvoltat un defect de vorbire, din cauza întâmplărilor prin care a trecut mama în timpul sarcinii, se spune în plângerile făcute la CEDO în 2003 şi 2004.

În urma procesului din ţară, femeia a primit 25 de milioane de lei vechi (2.500 de lei) ca daune morale, însă o altă văduvă a unui rom decedat în atacul din 20 septembrie 1993 a primit de patru ori mai mult, fiind şi sora altor doi romi decedaţi atunci. Fiica cea mare a Voichiţei Lăcătuş a primit o alocaţie lunară de 30 de lei, dat fiind că fusese întreţinută anterior de Aurel Pardalian Lăcătuş, însă cea mică nu a fost recunoscută drept fiica lui. Procesul s-a încheiat pe 25 februarie 2005, fără a fi admisă plata altor daune materiale.

În plângerea la CEDO, Voichiţa Lăcătuş a cerut plata unor daune materiale pentru pierderea bunurilor sale odată cu distrugerea casei. De asemenea a solicitat daune materiale pentru ea şi fiicele ei, toate trei fiind lipsite de venitul adus de fostul partener, respectiv tată.

CEDO a constatat că în acest caz a fost încălcată Convenţia Europeană a drepturilor omului, la articolul 3 - interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, articolul 8 - dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, alături de articolul 14 - interzicerea discriminării, precum şi la articolul 6 - dreptul la un proces echitabil.

Având în vederea gravitatea încălcărilor şi ţinând cont de deciziile instanţelor din ţară şi de sumele deja alocate reclamantelor, CEDO a hotărât ca statul român să plătească Voichiţei Rostaş (concubina lui Lăcătuş) 17.000 de euro, cu titlu de daune morale şi materiale; Speranţei Lămâiţa Rostaş - 11.000 de euro, cu titlu de daune morale; Radei Codruţa Rostaş - 11.000 de euro, daune morale, precum şi 3.000 de euro celor trei reclamante pentru cheltuieli de judecată.

Citește și: