14411 vizualizări 20 ian 2014

Adrian Iovan, care pilota avionul aterizat forţat, şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic petrecut, luni după-amiază, în zona Petreasa, de la limita judeţelor Alba şi Cluj. Aeronava avea la bord un echipaj medical şi transporta organe pentru transplant.

Adrian Iovan avea 54 de ani şi o experienţă de peste 38 de ani de pilotaj. El s-a pensionat la cerere la 50 de ani, dar din motive financiare a ales să îşi completeze veniturile din pensie cu zboruri private. Mai mult, Iovan le preda arta pilotajului studenţilor de la şcoala de zbor.

Iovan a lucrat ca pilot pentru Tarom şi Blue Air şi, de-a lungul anilor, a pilotat tot felul de aeronave, de la AN şi BN 2 până la Boeing 737. Pilotul a devenit cunoscut publicului din România în urmă cu opt ani când s-a căsătorit cu designerul Romaniţa Iovan, pe care a cunoscut-o în timpul unui zbor. Din mariajul acestora - care a durat doar trei ani - a rezultat un fiu, Albert, acum în vârstă de 7 ani. Pilotul avea şi o fiică, în vârstă de 27 de ani, dintr-o căsătorie anterioară.

În urmă cu câţiva ani, numele său a fost implicat într-un scandal. El a împuşcat mortal un hoţ care intrase în căminul conjugal din cartierul Primăverii. După o lungă anchetă, Adrian Iovan a scăpat nevinovat, instanţa apreciind că pilotul a fost în legitimă aparare.

De doi ani de zile, Adrian Iovan participa la zboruri umanitare, precum cel efectuat în cursul zilei de luni, 20 ianuarie, pentru Agenţia Naţională de Transplant. El transporta organe alături de echipele medicale specializate în vederea salvării de noi vieţi.

Potrivit Mediafax, pilotul Adrian Iovan a avut ultima convorbire cu cei de la Romatsa după ce a trecut de Sibiu, când a anunţat că va coborî la o altitudine de 2.100 de metri, mai mică decât cea normală, pentru că nu vedea nimic din cauza ceţii.

Directorul Romatsa, Aleodor Frâncu, a precizat că aeronova condusă de Iovan a plecat în scop umanitar, pilotul având ultima convorbire cu ei după ce a depăşit zona Sibiului.

Pilotul ar fi anunţat atunci că va coborî la 2.100 de metri, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, explicând că nu vede nimic din cauza ceţii.

"A coborât pentru a vedea spaţiul. În acel moment, s-a pierdut legătura cu el. De la început, s-a ştiut că sunt condiţii meteo nefavorabile, dar au plecat în această cursă umanitară. Şi faptul că a reuşit să coboare aeronava într-o zonă extrem de dificilă din punct de vedere al reliefului şi al condiţiilor meteorologice este un succes al pilotului", a declarat preşedintele Romatsa.

Citește și: