Biro ATTILA
16093 vizualizări 4 mar 2014

Rechizitoriul Dosarului Transferurilor este semnat de către procurorul Doru Ţuluş. Până anul trecut el a condus secţia a II-a a DNA. Rechizitoriul a fost confirmat în 2008 de către Daniel Morar, şeful DNA, acum judecător la Curtea Constituţională.

În calitate de şef de secţie, procurorul Ţuluş a semnat şi rechizitoriul dosarului Poşta Română în care Tudor Chiuariu a fost condamnat definitiv pentru corupţie. Procurorul Ţuluş a fost şi cel care a confirmat rechizitoriul dosarului ICA-Dan Voiculescu, dosar în care fondatorul Partidului Conservator şi al Trustului Intact a fost condamnat la cinci ani de închisoare.

Tot în calitate de şef a avizat trimiterea în judecată a dosarului Trofeul Calităţii, dosar în care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. De asemenea, a contrasemnat dosarul Zambaccian în care Năstase a fost condamnat la patru ani de închisoare.

Procurorul Doru Ţuluş a lucrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, de unde a promovat în funcţia de şef al DIICOT Cluj-Napoca. De aici, procurorul a ajuns la DNA, unde a ocupat funcţia de şef al secţiei a II-a până anul trecut.

Pe  în 2 octombrie 2008, procurorul Tuluş i-a trimis în judecată pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.

Citește și: