12119 vizualizări 1 apr 2019

Surse din Poliţie au declarat pentru Mediafax că luni, în jurul orei 15.40, poliţiştii l-au prins pe Claudiu Manda pe raza oraşului Mihăileşti din judeţul Giurgiu, conducând cu o viteză de 125km/h, în localitate.

Parlamentarul a fost sancţionat cu 1.305 lei şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile.

Manda, după ce i-a fost suspendat permisul de conducere: Mă grăbeam să ajung la Parlament

Senatorul PSD Claudiu Manda a declarat, pentru Mediafax, după ce poliţiştii i-au suspendat permisul pentru 90 de zile, fiind prins cu 125 km/h în localitate, că se grăbea să ajungă la Parlament, pentru că la ora 16.00 prezida şedinţa de plen a Senatului.

„La ora 16.00 aveam şedinţă la Senat. La 15.40, la Mihăileşti. Aveam şedinţă şi la ora 16.00 trebuia să ajung. Am plecat în timp util numai că s-a mai întârziat pe drum. Era un drum cu două benzi pe sens la intrarea în localitate. E adevărat ce s-a întâmplat. Mă grăbeam să ajung la Parlament”, a afirmat Cladiu Manda, luni, pentru Mediafax.

Sâmbătă a avut loc petrecerea de nuntă dată de Claudiu Manda şi Lia Olguţa Vasilescu, la care au participat sute de invitaţi, printre care şi mulţi lideri social democraţi. Petrecerea a avut loc într-un cort privat din comuna Işalniţa, judeţul Dolj, iar potrivit lui Claudiu Manda au fost 517 invitaţi.

Olguţa Vasilescu, supărată pe modul în care a acţionat Poliţia: E jenant

Olguţa Vasilescu a declarat, luni, că este jenant pentru Poliţia Română să dea pe surse informaţia că i-a fost suspendat permisul de conducere lui Claudiu Manda, pentru că a condus cu viteză. Ea a precizat că era şi ea în maşină şi au plecat mai târziu din Craiova.

„În comuna Mihăileşti cred că era. A condus cu viteză. La 16.00 trebuia să fie în Parlament, pentru că el era preşedinte de şedinţă şi într-adevăr ne grăbeam. M-a deranjat un lucru că s-a dat asta pe surse. Putea poliţia română să dea comunicat. Nu a protestat nimeni. Am spus doar că ne grăbim şi că îi rugăm să redacteze mai repede procesul verbal. Presupun că ne-au recunoscut dacă au dat la toată presa pe surse. E jenant pentru Poliţia Română să reacţioneze aşa. Ori dai comunicat, ori nu dai nimic. Da aşa e. Am plecat mai târziu din Craiova şi soţul meu se grăbea să ajungă la şedinţa de plen a Senatului”, a afirmat Lia Olguţa Vasilescu, luni seară la România Tv.

 

Citește și: