658 vizualizări 24 iul 2019

„Sistemul de sănătate de stat din România este în comă profundă. Avem un sistem de sănătate bazat în întregimea sa pe un monopol de stat: CNAS. Atunci când acel monopol nu merge, se strică tot sistemul. De 3 săptămâni suntem martorii unui eşec monumental al sistemului de sănătate românesc. Deşi toate statisticile ne arată eşecul sistemului bazat pe CNAS, acum parcă eşecul s-a intensificat. După declaraţiile care arătau cinismul şi nepăsarea celor care conduc sistemul <că se moare şi cu şi fără sistem>, nu s-a rezolvat nimic, doar a început un joc al demisiilor şi al pasării de vină între minister, CNAS şi STS. Nimeni nu îşi asumă responsabilitatea, iar cei care au de suferit, suntem mereu aceiaşi: contribuabilii cu banii luaţi şi cu bolile netratate”, scrie pe Facebook deputatul USR.

Acestuia i se pare ridicolă soluţia propusă: „să schimbăm câţiva oameni şi gata. De parcă sistemul e bun şi doar s-a nimerit să fie cineva greşit în fruntea sa. Dar să vedem cine vine în fruntea monopolului de stat. Un domn, Vasile Ciurchea care a mai fost de două ori în această funcţie, iar motivul pentru care a demisionat ultima dată a fost o criză foarte similară cu cea de acum, însă în 2016. Domnul Ciurchea este şi anchetat penal pentru fraude efectuate prin cardurile de sănătate. Nu zic că e automat vinovat. Poate nu e. Dar să pui un om care a fost deja de două ori preşedinte al CNAS şi care e urmărit penal pentru prejudicii de peste 16 milioane de euro, parcă nu e cel mai inteligent lucru pe care putea să-l facă statul român”.

Claudiu Năsui continuă spunând că preşedintele proaspăt demis va rămâne „în marea familie CNAS” pe post de vicepreşedinte, „unde va încasa peste 7.000 de lei pe lună, tot din banii contribuabilului. Şi ca să avem chiar un chef maxim de a plăti taxe şi impozite statului, ghiciţi ce mai are noul preşedinte al CNAS? O pensie specială! Da, domnul Ciurchea este pensionar special şi încasează lunar, conform declaraţiei de avere, undeva la 1.000 de euro pe lună pensie specială”.

În concluzia, deputatul USR este de părere că CNAS trebuie să dispară şi românii trebuie să aibă dreptul să-şi aleagă propriul asigurator de sănătate: „Cheltuim enorm pentru sănătate şi nu primim nimic în schimb. Trebuie să avem #curajul şi #viziunea de a schimba sistemul”.

Citește și: