271 vizualizări 12 iun 2019

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, miercuri, o avertizare Cod roşu de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud.

Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, în aceste zone se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Ardan, Şieu – bazinul superior amonte confluenţă cu râul Ardan, Lut – bazinul superior aferent judeţului Bistriţa-Năsăud, susţin specialiştii.

Avertizarea vizează râuri din judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud şi este valabilă de miercuri, de la ora 22.30, până joi, la ora 8.00.

Foto: 123RF

Citește și: