318 vizualizări 21 apr 2008

O colecţie de ouă vechi de peste un secol “scrise” în ţinutul huţulilor au fost expuse, în premieră, în Duminica Floriilor, la cea de-a doua ediţie a “Târgului de Ouă Încondeiate” de la Moldoviţa. 19 artizani descendenţi din huţulii bucovineni au expus ouă închistrite cu motive şi cromatică tradiţionale, fără urmă de kitsch comercial. Selecţia expozanţilor a fost riguroasă într-o comună cu peste 5.000 de locuitori, vatră în care majoritatea copilelor, femeilor şi bătrânelor încondeiază ouăle pascale.

De aceea, arta încondeierii a înflorit la Moldoviţa poate mai pregnant decât în alte părţi ale ţinutului nordic. Din juriu au făcut parte inginerul Casian Balabaşciuc şi Lucia Condrea (paradoxal, mai cunoscută pe mapamond decât în comuna natală unde vieţuieşte, graţie premiilor din 90 de expoziţii internaţionale). Cei doi au purtat straie huţule urzite şi înfrumuseţate manual acum multe decenii. În calitate de preşedinte al juriului, la inaugurare, Lucia Condrea a vorbit despre ouăle care duc faima nordului Bucovinei, dar mai ales despre colecţia Mariei Năstase care, din 1962, a adunat aproape 250 de ouă şi care a conservat în ceară adevărată artă a închistririi.

“Este prima oară când expun colecţia. A fost plăcerea mea. Le-am strâns pentru frumos. Am considerat că este o artă. Majoritatea femeilor care au scris aceste ouă nu mai trăiesc. Au fost vizitatori cărora le-am spus că stră-străbunicele lor au <<scris>> oul cutare sau cutare. Toate sunt ouă de raţă, multe mai întunecate pentru că au patina timpului”, ne-a spus Maria Năstase, contabilă aflată la pensie care regretă şi acum că nu a fost înzestrată cu harul “scrierii” ouălor pascale.

Tezaurul va fi lăsat moştenire familiei şi nu a fost consultat încă de specialişti care să îl clasifice după rigori etnografice, dar valoarea este inestimabilă. “Huţulii sunt o etnie prea puţin definită. Puţini ştiu să explice. Au fost oameni care au iubit singurătatea şi care au populat zonele păduroase, izolate, greu de administrat de boierii feudali. Ca un fapt inedit, descendenţii au păstrat peste veacuri bine tradiţiile”, ne-a spus Casian Balabaşciuc, preocupat laolaltă cu Lucia Condrea să promoveze folclorul şi artele huţule autentice.

Citește și: