Gandul.info
Catalina Mihai
700 vizualizări 25 sep 2014

"România nu îşi protejează cetăţenii de poluarea cu particule fine (PM10). Aceste particule fine provin din emisiile generate de industrie, trafic şi încălzirea locuinţelor şi pot cauza astm, afecţiuni cardiovasculare, cancer pulmonar şi deces prematur", se arată în comunicatul CE.

Comisia Europeană reaminteşte, că, în conformitate cu legislaţia UE, statele membre au obligaţia de a limita expunerea cetăţenilor la particulele de acest tip. Potrivit ultimelor rapoarte din 2012, "cetăţenii din anumite zone din Bucureşti, Braşov şi Iaşi au fost expuşi în mod aproape continuu unor niveluri nesănătoase de PM10 încă din 2007", avertizează Comisia, apreciind că România nu a întreprins acţiunile necesare încă din 2007 pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor.

Din acest motiv, Executivul european solicită României să ia măsuri "rapide şi eficiente" pentru ca perioada de neconformitate să fie cât mai scurtă posibil.

Acţiunea lansată joi, care este din punct de vedere tehnic un aviz motivat suplimentar (infringement), urmează unei scrisori de punere în întârziere suplimentare transmisă în februarie 2013.

Comisia precizeză că poate sesiza cazul Curţii de Justiţie a UE, dacă România nu acţionează în sensul solicitat de Bruxelles.

Citește și: