Elena Crangasu
24 vizualizări 11 sep 2019

„Scrisoarea si referatul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie prin care se solicita formularea cererii de efectuare a urmaririi penale in dosarul penal nr. 344/P/201”, potrivit ordinii de zi a şedinţei Comisiei juridice a Senatului, afişată pe site-ul instituţiei.

Comisia juridică a Senatului urmează să întocmească un raport, care procedural va fi aprobat de Biroul permanent, iar apoi va intra la votul în plen.

Pe 4 iulie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a solicitat Senatului să formuleze cererea de urmărire penală faţă de fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, în prezent senator PSD.

Cererea a fost făcută cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi fals intelectual, în formă continuată, în exerciţiul funcţiei de membru al Guvernului României în perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2018, a anunţat Ministerul Public.

Totodată, DNA a anunţat că desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte asimilate infracţiunilor de corupţie privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului.

 

Citește și: