Diana Grigore
76 vizualizări 19 iun 2019

„Dorinţa noastră este de a trage învăţăminte nu numai de rezultatul alegerilor ci şi de modul defectuos în care s-au desfăşurat alegerile pentru românii din străinătate. Am hotărât împreună cu colegii mei să iniţiem un dialog cu organizaţiile românilor din străinătate pentru a preveni pe viitor ca aceste situaţii să se mai întâmple şi pentru a putea veni cu un punct de vedere structurat în cadrul dezbaterilor care vor avea loc în Parlamentul, în cadrul Comisiei speciale create pentru soluţionarea problemei votului din străinătate, După cum ştiţi această comisie este condusă de colegul nostru, senatorul liberal Dorin Bădulescu. Ea e formată din 23 de membri ai Parlamentului, senatori şi deputaţi. Această comisie va începe să lucreze de mâine (joi-n.r)”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri, la Parlament.

Preşedintele ALDE a mai spus că activitatea comisiei are în vedere modificarea legislativă privind organizarea votului din diaspora.

„Ea va trebui să aibă în vedere două capitole distincte: ce modificări legilstive trebuie să facem şi ce recomandări să facă guvernului pentru ca, prin măsurile administrative, gen multiplicarea numărului secţiilor de votare, dimensionarea secţiilor, personalul, să asigurăm desfăşurarea în condiţii normale a procesului de vot în străinătate”, a adăugat Tăriceanu.

Liderul ALDE l-a acuzat, de asemenea, pe preşedintele Klaus Iohannis, că a plagiat ideea votului anticipat din străinătate.

„Propunerea cu care noi am venit şi este deja publică, anume a perioadei de vot prelungit, am văzut că a fost preluată şi de preşedintele Iohannis. După ce a preluat ideea noastră cu un pact politic, văd că a preluat şi această idee. Mă bucur. Eu cred că este principala soluţie eficientă pentru ca pe viitor să nu mai apară aceste deficienţe la votul din Diaspora”, a conchis Tăriceanu.

Purtătorul de cuvânt al PSD Mihai Fifor a afirmat că săptămâna viitoare urmează să fie discutat, în Guvern, un proiect de OUG de modificare a legislaţiei electorale, realizat pe baza propunerii AEP, care conţine modificările menţionate, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului să elaboreze un proiect de lege, care să fie adoptat până la finalul acestei sesiuni, şi care să vizeze modificarea legislaţiei electorale. În acest sens, preşedintele spune că, dacă e nevoie, va convoca o sesiune extraordinară a Parlamentului.

 

Citește și: