Eliana Radulescu - Mediafax
748 vizualizări 10 feb 2014

Senatorii din Comisiile juridică, pentru administraţie publică şi pentru apărare din Senat vor decide marţi dacă prin noul Cod Rutier va fi interzis cu desăvârşire consumul de alcool înainte de urcarea la volan, după ce în şedinţa de luni acestui amendament i-a lipsit un singur vot pentru adoptare.

Proiectul de lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pentru care cele trei comisii senatoriale urmează să redacteze un raport, prevede interdicţia conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie alcoolică de peste 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat sau 0,2 g/l alcool pur în sânge ori a substanţelor, produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.

Guvernul, care este iniţiatorul proiectului, a explicat că această completare a Codului Rutier în vigoare este necesară deoarece reglementările actuale nu prevăd în mod distinct şi imperativ" această interdicţie, ea fiind dedusă din existenţa unei norma de sancţionare cu caracter penal sau contravenţional, după caz.

Executivul a mai propus, prin proiect, reducerea pragului nivelului alcoolemiei de la care fapta este considerată infracţiune de la 0,8 g/l alcool pur în sânge în prezent, la 0,5 g/l alcool pur în sânge.

La dezbaterile din comisii, senatorul PSD Şerban Nicolae, a propus interzicerea cu desăvârşire a consumului de alcool, amendament susţinut şi de preşedintele Comisiei pentru administraţie, Darius Vâlcov.

Amendamentul său, prin care "se interzice conducerea unui autovehicul sau tramvai pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora, precum şi sub influenţa băuturilor alcoolice", a întrunit numai opt voturi "pentru", cu unul mai puţin decât ar fi fost necesar pentru a fi adoptat.

La propunerea vicepreşedintelui Comisiei juridice, Ovidiu Donţu (PSD), membrii celor trei comisii au decis să reia votul la amendamentul lui Şerban Nicolae marţi, înainte de votul final asupra proiectului.

Nicolae a spus, în timpul dezbaterilor, că, deşi legislaţia altor ţări permite, cu o limită, consumul de băuturi alcoolice, urmat de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, reglementarea în această materie trebuie să ţină cont "de specificul poporului român, care nu are o educaţie în sensul moderaţiei".

"O glumă spune aşa, că un tip care avea acest viciu, e întrebat de un prieten de ce bea atât de mult, iar acesta i-a răspuns: «Mie doctorul mi-a spus că fiecare om are dreptul la un pahar de vin pe zi». «Bine, dar tu bei foarte mult», «Da, dar după ce beau un pahar de vin sunt alt om şi are şi el dreptul lui»", le-a spus social-democratul colegilor de comisie.

El a subliniat că, din acest punct de vedere, există un risc important pe drumurile publice, adăugând că orice fel de "concesie" ar duce la creşterea gradului de risc.

"Nu am observat ca şoferii români să aibă conştiinţa nivelului până la care pot bea, urmat de conducerea unui autovehicul", a menţionat Nicolae.

La rândul său, senatorul PNL Sebastian Grapă a afirmat că "nu are ce căuta alcoolul la volan". "Cel care vrea să bea, trebuie să meargă cu un taxi. Sună la 112 sau la 991, îşi ia un taxi şi face exact ce vrea", a spus, ironic, Grapă.

"Este adevărat că au trecut o mie nouă sute şi un pic de ani de când am ars viile, dar nu le-am ars pentru că am avut nevoie de teren arabil, ci era un nărav al poporului român şi trebuie să acceptăm chestiunea aceasta", a comentat liberalul.

Reprezentanţii MAI s-au pronunţat pentru menţinerea prevederilor propuse, prin proiectul de lege, de Guvern, precizând că, potrivit datelor furnizate de INML, între testul pe aerul expirat şi cel pe mostre de sânge sunt diferenţe, astfel încât unei valori până la 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat îi corespunde, de obicei, o valoare 0 g/l alcool pur în sânge.

Citește și: