Firuta Flutur
21755 vizualizări 13 iul 2017

Ionuţ Adrian Gâdea, la data faptei preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Teleorman, precum şi fostul inspector în cadrul Serviciului Financiar Contabilitate, Dorica Nela Ioardan, dar şi Mircea Dumitrescu, la data faptei administrator public al judeţului Teleorman, sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.

Ionuţ Adrian Gâdea este actualmente secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

"În luna ianuarie 2014, suspectul Gâdea Adrian Ionuţ, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, beneficiind de ajutorul suspectului Dumitrescu Mircea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu a îndeplinit acte prevăzute în dispoziţiile legislaţiei primare, fapt ce a condus la încheierea cu o societate comercială şi o altă persoană a trei contracte de închiriere având ca obiect părţi din insula Belina şi braţul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafaţă totală de 80 ha)", se arată în comunicatul de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Mai exact, contractele au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani, la preţuri de 1.900 lei/ha/an, 2.792 lei/lună şi 3.988 lei/lună, toate fără TVA, fără organizarea unei licitaţii şi fără emiterea unei hotărâri de consiliu judeţean. Procurorii transmit că scopul acestora era darea suprafeţelor în folosinţa temporară a locatarului pentru creşterea peştelui în regim natural, fără furajare, pentru pescuit sportiv şi agrement, interzicându-se desfăşurarea oricăror altor activităţi.

Contractele respective au fost verificate financiar, viza fiind acordată în aceeaşi zi, 16 ianuarie 2014, de către Nela Dorica Iordan, inspector în cadrul Serviciului Financiar Contabilitate, în condiţiile în care aceasta, potrivit DNA, cunoştea cum au fost încheiate documentele.

"Prin aceste demersuri a fost cauzată o vătămare a intereselor publice, legitime ale CJ Teleorman, totodată, fiind obţinut un folos necuvenit de către beneficiarii contractelor, reprezentat de dobândirea imobilelor respective", arată DNA.

Insula Belina şi braţul Pavel au fost trecute în 2013, de Guvernul Ponta, de la Administraţia Apele Române în administraţia Consiliului Judeţean Teleorman, după cum arăta Gândul. Ele se află în apropierea locului unde s-a născut Liviu Dragnea, comuna Seaca din Teleorman. 

Tot aici, conform Hotnews, Liviu Dragnea merge la pescuit, acesta fiind locul unde preşedintele PSD şi fostul premier Sorin Grindeanu s-au fotografiat la prins de ştiuci.

"Se va realiza un complex turistic, sportiv şi de agrement "Dunăre-Belina-Seaca" cu tabără de vară pentru elevi, tabără de creaţie pentru pictură şi sculptură, complex sportiv pentru canotaj, volei, baschet, handbal, fotbal, pescuit sportiv, tenis, complex turistic -hotel, căsuţe, bazine de înot, pensiuni, pistă de biciclete Seaca -Turnu Măgurele, port pentru ambarcaţiuni uşoare şi de croazieră, aquapark, drumuri de acces şi infrastructură rutieră, zonă de plajă”, se arăta în proiectul hotărârii de guvern prin care aceste zone au trecut de la Guvern la CJ Teleorman. În zonă nu s-a realizat însă nicio investiţie în acest sens.

Citește și: