Departamentul Social - Mediafax
885 vizualizări 19 mar 2013

Agenţia de presă MEDIAFAX şi societatea de avocaţi Ţuca Zbârcea&Asociaţii organizează marţi, 19 martie, conferinţa "Cum se aplică Noul Cod de Procedură Civilă de la 15 februarie? Provocările noilor reglementări şi impactul asupra mediului de afaceri".

Schimbările în materia competenţei instanţelor judecătoreşti şi cum se aplică procedura în faţa primei instanţe sunt doar câteva din temele ce vor fi dezbătute la conferinţa programată să înceapă de la ora 9.00, la hotelul Radisson BLU, sala Atlas.

Noul Cod de Procedură Civilă va fi analizat alături de lectorii invitaţi: Dr. Mona PIVNICERU – ministrul Justiţiei; prof. univ. dr. Gabriel BOROI – rector, Universitatea Nicolae Titulescu din Bucureşti, Membru al Comisiei de redactare a Noului Cod de Procedură Civilă şi a legii de punere în aplicare; conf. univ. dr. Traian-Cornel BRICIU – Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti; Bogdan DUMITRACHE – executor judecătoresc, formator la Institutul Naţional al Magistraturii, Robert ROŞU – avocat asociat, Ţuca Zbârcea & Asociaţii, Ioana HRISAFI – avocat asociat, Ţuca Zbârcea & Asociaţii, Ionuţ ŞERBAN – avocat asociat, Ţuca Zbârcea & Asociaţii, Christina VLĂDESCU – avocat asociat, Ţuca Zbârcea & Asociaţii, Ioana GELEPU – avocat asociat, Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi Dr. Alina UNGUREANU – avocat senior, Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

Intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă la 15 februarie 2013 marchează o nouă etapă importantă în reforma sistemului judiciar din România. Noile reglementări oferă cadrul legal necesar pentru simplificarea şi accelerarea procedurilor în materie procesual-civilă şi contribuie la creşterea calităţii actului de justiţie, definind mijloacele necesare pentru asigurarea unei practici unitare.

Din perspectiva mediului de afaceri, o mare parte a disputelor deduse judecăţii instanţelor de drept comun izvorăşte din raporturile între profesionişti. Legiuitorul a păstrat mijloace şi proceduri judiciare reglementate în legislaţia anterioară, dar a introdus şi instituţii şi reguli noi, toate acestea cu scopul de a eficientiza actul de justiţie. Aceste modificări vor avea, pe lângă rolul de a conduce, cel puţin la nivel teoretic, la reducerea timpului de soluţionare a cauzelor şi un efect pozitiv asupra mediului de afaceri, în sensul reducerii costurilor suportate de justiţiabili.

Pentru magistraţi, avocaţi sau consilieri juridici, mediatori, dar şi executori judecătoreşti, noile reglementări necesită un efort nemaiîntâlnit de asimilare şi aplicare corectă. Poate cel mai important lucru atât pentru justiţiabili, cât şi pentru practicieni ai dreptului şi magistraţi este că noile şi vechile reglementări ale Cod de Procedură Civilă vor coexista cel puţin până în 2016, dată la care se preconizează că procesele pe rolul instanţelor desfăşurate în temeiul vechiului Cod de Procedură Civilă se vor fi încheiat.

Conferinţa va fi moderată de avocaţi ai Ţuca Zbârcea & Asociaţii, printre care se numără şi fondatorul casei de avocatură – Florentin ŢUCA, Managing Partner.

Evenimentul va reuni aproximativ 250 de participanţi: reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, reprezentanţi ai CSM, reprezentanţi ai caselor de avocatură şi firmelor de consultanţă, reprezentanţii altor profesii juridice liberale, precum notar public, executor judecătoresc, mediator, practician în insolvenţă, evaluator, reprezentanţi la nivel de top management şi consilieri juridici din cadrul companiilor active în toate industriile: energie, auto, retail, farma, bănci, asigurări, investiţii, leasing, construcţii si imobiliare, logistică, etc. şi presă geenralistă şi de specialitate.

Cu o echipă formată din 100 de avocaţi în cadrul biroului din Bucureşti, dintre care 20 sunt parteneri, Ţuca Zbârcea & Asociaţii este una dintre cele mai importante societăţi de avocaţi din România. Firma operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania. Totodată, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a stabilit o colaborare strategică pe principiul "best friend" cu firma de avocatură Ţurcan Cazac, liderul pieţei de avocatură de business din Chişinău, Republica Moldova.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii oferă asistenţă juridică în toate domeniile dreptului, fiind recomandată de prestigioase directoare internaţionale de specialitate pentru serviciile în domenii precum drept societar şi comercial, fuziuni, achiziţii / privatizări, litigii şi arbitraje internaţionale, energie şi resurse naturale, drept financiar-bancar etc.

În 2011, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a acordat consultanţă Ministerului Justiţiei în cadrul proiectului finanţat de Banca Mondială privind "Pregătirea punerii în aplicare a Codului Civil, Codului Penal, Codului de Procedură Civilă şi Codului de Procedură Penală" şi care a analizat impactul acestor noi reglementări din punct de vedere legal, economic, bugetar şi al resurselor umane.

Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declaraţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.

Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks, oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

Citește și: