161 vizualizări 9 mai 2019

Potrivit lui Cristian Ghingheş, acţiunea este coordonată de „baronul local Dragoş Benea”.

„Vreo 10.000 de persoane din Bacău (printre care o grămadă de profesori, funcţionari şi angajaţi la stat) sunt căraţi astăzi cu forţa sau convinşi prin diverse tactici la Iaşi, sub coordonarea baronului maxim Dragoş Benea, pentru mitingul anunţat cu mare fast de partidul stat în capitala Moldovei”, se arată în postarea consilierului pe Facebook.

Acesta a ataşat şi câteva fotografii cu autocare, unele pe drum, altele în diverse locuri de parcare din oraş.

„Sute de autocare, microbuze şi maşini au fost reperate pe traseu. O spun din start: nu-i condamn nici pe cei plătiţi să participe, nici pe angajaţii la stat <invitaţi> de PSD să vină la miting. Sunt sigur că mulţi dintre ei fac ce ştiu ei mai bine în cabina de vot (iar 2016 a demonstrat pentru început acest lucru). Ce putem însă să facem acum este să îi demascăm. Fac un apel la toţi profesorii, asistenţii, funcţionarii care au fost obligaţi să fie turişti la mitingul lui Dragnea de la Iaşi să îmi transmită cine i-a <invitat> şi a pus presiune pe ei în acest sens. Asta dacă vor ca ai lor copii sau nepoţi să nu trăiască aceeaşi umilinţă într-o asemenea zi de sărbătoare europeană”, scrie Cristian Ghingheş.

El le recomandă celor care se află în această situaţie să se adreseze Poliţiei.

La Iaşi este programat joi un miting, organizat de PSD, în aceeaşi zi cu Summit-ul liderilor UE de la Sibiu.

Citește și: