Departamentul Social - Mediafax
342 vizualizări 12 apr 2014

Echipele de control au verificat, vineri, peste 3.700 de agenţi economici, iar în filtrele de pe drumurile naţionale au fost controlate 12.600 de mijloace de transport, în cadrul acţiunilor care au loc în perioada premergătoare sărbătorilor de Paşti, arată sâmbătă Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

În urma verificărilor au fost depistate 469 de infracţiuni, dintre care 115 sunt fapte de evaziune fiscală, pentru care sunt suspectate 468 de persoane.

De asemenea, poliţiştii au dat 11.286 de amenzi, în valoare totală de peste 3,6 milioane de lei. Cele mai multe amenzi, respectiv 8.178, au fost date pentru încălcarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice. Alte 1.178 de amenzi au fost date pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar 1.099 pentru activităţi comerciale ilicite.

Ca măsuri complementare au fost confiscate bunuri de peste 2,6 milioane de lei, dintre care băuturi alcoolice în valoare de peste 28.000 de lei, carne şi produse din carne de 28.900 de lei, peşte şi produse din peşte de 13.800 de lei.

Echipele de control au găsit la unii dintre comercianţi produse pentru care nu existau documente de provenienţă, spaţii de depozitare neigienizate sau care nu aveau aprobare sanitar-veterinară. De asemenea, unii dintre comercianţi vindeau produse fără să elibereze bonuri fiscale.

Controalele din perioada premergătoare sărbătorilor de Paşti au început în 1 aprilie şi se vor încheia în 19 aprilie. La controalele care au avut loc vineri au participat aproape 7.800 de poliţişti.

Citește și: