Valentin Anghel
Roxana Alexe - Mediafax
1713 vizualizări 6 dec 2013

Un copil de trei ani pus să cerşească de către tatăl său, în zona Lujerului din Bucureşti, a fost luat de pe stradă de asistenţii sociali, joi, în prima zi a unei campanii anti-cerşetorie la care mai participă poliţişti locali şi din IGPR, precum şi voluntari, potrivit Primăria Sectorului 6.

Copilul a fost dus într-un centru de protecţie specială, urmând ca autorităţile să ceară decăderea din drepturi a părinţilor.

"În prima zi a campaniei anticerşetorie, echipele mixte ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi Direcţiei Poliţiei Locale Sector 6 au identificat, în zona Lujerului, un copil în vârstă de trei ani care era folosit la cerşit de către tătal său. Copilul, care se afla într-o stare precară, murdar, îmbrăcat neadecvat pentru anotimpul geros, a fost integrat într-un centru de protecţie specială, urmând ca, în baza probelor, să se solicite decăderea părinţilor din drepturile părinteşti", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, vineri, de Primăria Sectorului 6.

Campania demarată de Primăria Sectorului 6 se desfăşoară în perioada 5-19 decembrie, în condiţiile în care fenomenul cerşetoriei tinde să ia amploare în perioada sărbătorilor de iarnă.

"Sprijiniţi de echipaje ale poliţiei naţionale şi locale, asistenţii sociali ai DGASPC Sector 6, alături de voluntari, se vor afla în zonele cele mai frecventate de cerşetori pentru a împărţi materiale informative şi pentru a sta de vorbă cu cetăţenii. Cu sprijinul aceloraşi structuri, cerşetorii aflaţi pe stradă vor fi identificaţi, iar în cazul minorilor vor fi adoptate măsuri de protecţie specială", precizează sursa citată.

Cetăţenii care observă persoane care cerşesc în sectorul 6 sunt rugaţi să sune la 0731.624.849, o echipă urmând să intervină de urgenţă pentru a opri exploatarea copiilor şi a persoanelor neajutorate, prin integrarea lor în programe sociale specifice.

Studiile arată că, de cele mai multe ori, banii câstigaţi de cerşetori nu sunt utilizaţi de cei care apelează la mila cetăţenilor sau de familiile acestora, ci de alte persoane, care coordonează şi profită de pe urma reţelelor de cerşetori.

Citește și: