Nicolae Oprea
Florin Jinga
3159 vizualizări 26 nov 2018

Amenda pentru neplata unei călătorii cu transportul public din Bucureşti, administrat de Societatea de Transport Bucureşti, fostă RATB, este de 500 de lei, potrivit noului regulament aprobat recent de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti Ilfov.

Reprezentanţii STB au declarat pentru Mediafax, că deocamdată, nu se pun în practică noile amenzi, pentru că societatea nu are încă tipizatele de amenzi, însă în curând se va face anunţul oficial al intrării în vigoare a noilor amenzi.

Cum se poate plăti amenda

”Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul verbal. Călătorul care a săvârşit una dintre contravenţiile prevăzute la alin 2 litera a, poate achita pe loc contravaloarea unui titlu de călătorie la tarif special, supra-taxa, fără a se mai încheia proces verbal de contravenţie”, arată STB.

Noile amenzi se regăsesc în capitolul 13 - Răspunderi şi sancţiuni, din noul regulament al serviciului de transport public din Bucuresti şi Ilfov publicat pe site. În funcţie de gravitate, amenzile pot fi între 100 şi 500 de lei.

Cresc AMENZILE STB CÂT o să plăteşti dacă circuli FĂRĂ BILET

Amendă 500 de lei:

- călătoria fără titlu de călătorie valabil şi validat la începutul călătoriei sau fără un alt document care să permită efectuarea călătoriei;

- împiedicarea în orice mod a personalului cu competenţe, desemnat de către operatorul de transport/ transportatorul autorizat, să-şi exercite atribuţiile de serviciu la bordul vehiculelor de transport în comun, în staţii ori la capetele de linii;

- agresarea fizică sau verbală a personalului cu competenţe;

- solicitarea de deschidere a uşilor vehiculelor de transport public de persoane, între staţii sau la semafoare;

- angajarea în discuţii cu conducătorul vehiculului de transport în comun în timpul circulaţiei;

- împiedicarea organelor de control să-şi exercite atribuţiile, inclusiv refuzul de legitimare;

- călătoria pe scări, pe părţile laterale sau în afara caroseriei vehiculelor;

- intervenţia neautorizată la aparatele/ instalaţiile vehiculului;

- acţionarea semnalului de alarmă fără a exista un pericol iminent pentru siguranţa vehiculului sau a călătorilor;

- producerea dezordinii în orice mod la urcare, la coborâre sau în interiorul vehiculului;

- lipirea afişelor în interiorul sau exteriorul vehiculului, precum şi în staţii, cu excepţia situaţiilor în care asemenea acţiuni sunt realizate în cadrul unor contracte comerciale semnate cu operatorii, cu autorităţile contractante sau cu ADTPBI;

Cresc amenzile STB

- deteriorarea sau murdărirea sub orice formă a vehiculului;

- desfăşurarea unei activităţi comerciale neautorizate în interiorul vehiculului şi în staţii;

- fumatul şi consumul de băuturi alcoolice în interiorul vehiculului;

- tulburarea ordinii şi liniştii celorlalţi călători;

- aruncarea de obiecte de orice fel pe fereastra ori uşa vehiculului;

- transportarea de materiale inflamabile (butelii de aragaz, butelii pentru oxigen sau acetilenă, bidoane cu benzină sau petrol, bidoane cu carbit, arme de foc neasigurate, etc);

- transportarea materialelor care ar putea produce neajunsuri celorlalţi călători, prin mirosurile pe care le emană, prin ardere, coroziune sau murdărie;

- transportarea păsărilor sau animalelor vii. Excepţie fac câinii însoţiţi care au lesă şi botniţă, ori a animalelor mici ţinute în braţe, dar cu respectarea OUG 55/2002;

- transportarea bagajelor sau obiectelor de dimensiuni mari (saci, lăzi, mobilier, bare metalice, etc.).

Cresc AMENZILE STB: CÂT o să plăteşti dacă circuli FĂRĂ BILET

Amendă de 150 lei:

- călătoria cu un titlu de călătorie valabil, dar nevalidat, indiferent de modul de obţinere;

Amendă de 100 de lei:

- ocuparea locurilor de pe scaune cu mărfuri sau bagaje fără validarea, în plus, a unui titlu de călătorie la tariful în vigoare la data efectuării călătoriei, pentru fiecare loc ocupat cu mărfurile sau bagajele respective;

 

Citește și: