676 vizualizări 4 oct 2019

Audierile vin după ce poliţiştii au efectuat 21 de percheziţii domiciliare în Bucureşti în dosarul crimei din Piaţa Constituţiei, potrivit unui anunţ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, verificările venind la aproape o săptămână de la bătaia din centrul Capitalei.

„În dimineaţa zilei de 04 octombrie 2019, în baza autorizaţiilor emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, au fost puse în aplicare 21 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza Municipiului Bucureşti. După efectuarea percheziţiilor domiciliare menţionate, urmează a fi efectuate audieri la sediul Poliţiei Capitalei de către procurorii criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Omoruri, cu privire la faptele care fac obiectul cauzei", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, remis Mediafax.

Unul din suspecţii în cazul crimei din Piaţa Constituţiei, eliberat în baza recursului compensatoriu

Unul dintre suspecţii în cazul crimei produse duminică în Piaţa Constituţiei a fost condamnat pentru o altă crimă şi a fost eliberat mai devreme, respectiv anul trecut, în baza recursului compensatoriu, au declarat pentru Mediafax surse din Poliţie.

Surse din Poliţie au declarat, pentru Mediafax, că în urmă cu 10 ani, mai multe persoane din cercul de suspecţi pe care-l are Poliţia în cazul crimei din Piaţa Constituţiei au participat la un omor în cartierul Tei-Toboc, iar unul dintre aceştia, condamnat pentru complicitate la omor, a fost eliberat mai devreme, anul trecut, în baza recursului compensatoriu.

Potrivit sursei citate, suspectul de omor şi mai multe persoane s-au sustras anchetei poliţiştilor, agenţii negăsindu-i până la momentul transmiterii ştirii.

Surse din Poliţie au declarat pentru Mediafax că percheziţiile au avut loc în zona Petricani - Lacul Tei şi vizează capturarea bărbatului suspectat pentru uciderea unei persoane în bătaia care a avut loc la sfârştiul săptămânii trecute în Piaţa Constituţiei.

Piaţa Constituţiei este supravegheată de echipe mixte formate din poliţişti de siguranţă publică, jandarmi, poliţişti rutieri şi agenţi de la Serviciul Operaţiuni Speciale, în anumite intervale orare.

Măsurile vin în urma unei încăierari de duminică noaptea, din Piaţa Constituţiei, când mai multe persoane s-au bătut cu bâte şi săbii.

Un bărbat a murit şi un altul a fost rănit în urma conflictului, cazul fiind investigat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Serviciul Omoruri.

 

Video, sursă: Poliţia Capitalei

Citește și: