87 vizualizări 11 iul 2010

Întrucât am văzut nişte comentarii agresive legate de editorialul Poker mecanic şi constat că preşedintele Băsescu insistă pe impozitarea pensiilor sub 1.000 lei cu 16%, reiau chestiunea încercând să fiu mai explicit şi nu mai violent în limbaj, cum procedează cretineţii.

În stare de normalitate economică, principiul primordial este maximizarea profitului în condiţiile legii, şi aşa trebuie să fie dacă dorim să trăim în capitalism. Este corect ca domnul, să zicem, Bideanu să mănânce homar la Monte Carlo şi să se caute de gâlci la Viena câtă vreme nu e dovedit ca hoţ, iar coana Gherghina să se axeze pe ciorbă de cartofi şi să umble pe la uşile spitalelor româneşti. În condiţii de criză însă, principiul care capătă întâietate este, după părerea mea, cel al împărţirii echitabile a pierderilor, inclusiv pierderea vieţii. Aţi văzut recent vreo bătrânică prefirând nişte hârtii de 1 leu, de 5 şi nişte creiţari într-un portofel de muşama cafenie ca să plătească o pâine, un iaurt mic şi o legătură de ceapă stinghere în imensitatea coşului de supermarket? Cred că da. N-aţi simţit absurditatea crudă a revărsării de produse viu colorate sub neon din hectarele de rafturi faţă de punguţa cu doi bani a bătrânei? Dacă răspunsul e nu, n-are rost să ciţi mai departe.

Citeşte mai departe întregul editorial "Leu-greu şi leu-pensionar" de Cristian Tudor Popescu

Citește și: