30 vizualizări 28 sep 2010

Întâlnirea şefului statului cu o parte a membrilor CSM - unii dintre aceştia aflându-se în ţară, în campanie electorală la instanţe şi parchete, în vederea apropiatelor alegeri din Justiţie - a fost una destul de scurtă şi de tehnică. Practic, singurul moment "spumos" al şedinţei a fost provocat de preşedintele Băsescu care a întrebat-o pe noua şefă a Înaltei Curţi, judecătoarea Livia Stanciu, de ce durează atât de mult judecata proceselor iar dosarele stau câte patru - cinci ani pe la instanţe.

Surse din cadrul CSM au declarat pentru gândul că judecătoarea s-a înroşit şi a încercat să-i explice preşedintelui că părţile ridică foarte multe excepţii şi judecătorii nu au ce face, trebuie să le soluţioneze. În stilul caracteristic, şeful statului s-a arătat uimit şi i-a răspuns că el ştia că judecătorul e "Dumnezeu în sala de judecată" şi că toţi trebuie să-i respecte independenţa. Replica preşedintelui a stârnit amuzamentul celor prezenţi. Referitor la motivul întâlnirii cu membrii CSM, şeful statului a declarat: "Motivul este unul singur: ştiţi foarte bine că avem un raport cu destule probleme pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Eu am avut o discuţie la Comisie în care am cerut o reevaluare a realităţilor din Justiţie - şi nu o reevaluare de etapă - ci reevaluarea Raportului, având în vedere că am contestat afirmaţii din interiorul lui de când l-am primit".

Ce are de făcut CSM în perioada 2010 - 2011

CSM a informat, printr-un comunicat de presă remis redacţiei, că tema întâlnirii s-a referit la "direcţiile de acţiune ale consiliului în vederea pregătirii unei noi misiuni de evaluare, pentru constatarea îndeplinirii condiţionalităţilor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare". În perioada 2010 - 2011, CSM urmăreşte atingerea următoarelor obiective:
Iniţierea unei analize independente a performanţei sistemului judiciar şi operarea modificărilor necesare. Luarea unor măsuri imediate pentru reducerea dezechilibrelor din punct de vedere al capacităţilor, prin extinderea transferurilor de posturi vacante.
Asigurarea unei tranziţii uşoare şi corecte către un nou Consiliu Superior al Magistraturii, respectând cerinţele legii privind eligibilitatea candidaţilor.
Revizuirea competenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Publicarea întregii jurisprudenţe a instanţelor şi facilitarea accesului printr-o bază de date uşor de utilizat şi cu funcţionalităţi eficiente de căutare.
Introducerea unei evaluări anuale a performanţei Inspecţiei Judiciare. De asemenea, în cadrul şedinţei, CSM a detaliat şi actualizat direcţiile tehnice în care va acţiona pentru îndeplinirea condiţionalităţilor prevăzute în Mecanismul de Cooperare şi Verificare, care vor fi date publicităţii după adoptarea acestora de către plenul consiliului. Preşedintele consiliului, judecătoarea Florica Bejinaru, a declarat: "Consiliul Superior al Magistraturii apreciază faptul că sistemul judiciar este în măsură să surmonteze problemele cu care se confruntă".

Ministrul Justiţiei spune că a fost un dialog constructiv

La şedinţă a participat şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, care a declarat: "Am avut un dialog extrem de constructiv între Ministerul Justiţiei, CSM, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public şi am ajuns la un rezultat de comun acord în ceea ce priveşte aceste direcţii precum şi a măsurilor ce trebuie întreprinse de fiecare instituţie în parte". Ministrul Predoiu a mai precizat că s-a decis "ca, după adoptarea Legii micii reforme de către Parlament, să se continue discuţiile pe marginea proiectului de lege privind unificarea practicii, astfel încât să se intervină cu un al doilea instrument, care să permită optimizarea procedurilor până la intrarea în vigoare a noilor coduri fundamentale".

Citește și: