5972 vizualizări 4 aug 2014

Locotenentul Alexandru Gheorghe a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că, în urma procesului pe care l-a intentat Ministerului Apărării Naţionale, instanţa a decis să fie reangajat pe vechea sa funcţie, în acelaşi post de unde a fost exclus în 2012.

“Am fost reangajat pe vechea mea funcţie, la Câmpia Turzii, aşa cum a dispus instanţa de judecată. Nu mai vreau să fac niciun fel de comentariu public, voi face ceea ce mi se va ordona să fac. Pot să spun că totul este în regulă”, a spus Alexandru Gheorghe.

Acesta a postat, în urmă cu câteva zile, pe o reţea de socializare, ordinul MApN prin care i se aducea la cunoştinţă că a fost reangajat în armată.

"«Domnule locotenent Alexandru, începând cu data de 01.08.2014 sunteţi rechemat în activitate pe funcţia pe care aţi ocupat-o la data trecerii în rezervă». Aceeaşi senzaţie cu vestea acceptării în Academia Militară în 2004”, a scris locotenentul Alexandru Gheorghe pe reţeaua de socializare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în iulie, printr-o sentinţă definitivă, reintegrarea lui Alexandru Gheorghe în rândul cadrelor active ale Ministerului Apărării Naţionale, care este obligat să-i plătească locotenentului salariile începând cu data trecerii în rezervă şi până la reintegrarea efectivă.

În ianuarie 2012, locotenentul Gheorghe Alexandru şi-a făcut apariţia, îmbrăcat în uniformă militară, în Piaţa Universităţii, cu declaraţii de susţinere la adresa unor protestatari, afirmând că "s-a săturat de batjocura din această ţară".

Militarul s-a recomandat Alexandru Gheorghe, locotenent, în vârstă de 27 de ani, încadrat la Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii.

Ulterior, Consiliul de judecată al ofiţerilor din Flotila 71 Aeriană din Câmpia Turzii a constatat că ofiţerul este vinovat de încălcarea prevederilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi a altor prevederi ale regulamentelor militare şi a propus trecerea în rezervă a acestuia. Locotenentul Gheorghe Alexandru fusese găsit vinovat de Consiliul de judecată al ofiţerilor din Flotila 71 Aeriană de mai multe fapte. Astfel, s-a stabilit că participarea sa, în data de 23 ianuarie, la mitingul din Piaţa Universităţii, este faptă interzisă de regulile militare. De asemenea, el a fost găsit vinovat de purtarea uniformei militare pe timpul participării, în data de 23 ianuarie, la mitingul din Piaţa Universităţii din Bucureşti, cu nerespectarea prevederilor Regulamentului de ordine interioară în unitate şi Dispoziţia şefului Statului Major General privind unele reguli pentru portul uniformelor militare. Totodată, el fusese găsit vinovat pentru neînştiinţarea comandantului despre deplasarea şi în alte localităţi pe timpul părăsirii garnizoanei în 23 ianuarie, respectiv în Bucureşti.

Consiliul de judecată al ofiţerilor din Flotila 71 Aeriană l-a mai găsit vinovat şi de "acordarea de interviuri şi declaraţii reprezentanţilor mass-media civilă, fără a păstra echidistanţa politică a armatei şi fără aprobarea comandantului unităţii, şi, totodată, furnizarea unor informaţii exceptate de la liberul acces, respectiv denumirea funcţiei şi a structurii unde se găseşte aceasta".

Consiliul de judecată, format din cinci ofiţeri, cu grade de la locotenent la comandor, colegi de unitate ai locotenentului Gheorghe Alexandru, a propus trecerea în rezervă a acestuia.

Citește și: