Biro ATTILA
6442 vizualizări 14 mar 2013

Institutul Cultural Român, condus de Andrei Marga, a publicat o listă cu proiecte culturale eligibile pentru finanţare. Dacă Festivalul Udatul Nevestelor sau proiectul Poveşti româneşti în Africa au intrat pe lista proiectelor finanţabile, prestigioase festivaluri precum TIFF şi Festivalul Naţional de Teatru al UNITER au fost eliminate din concurs. Reprezentanţii ICR au declarat pentru gândul că proiectele declarate neeligibile nu au depus toate actele solicitate pentru concurs.

Institutul Cultural Român a publicat miercuri, 13 martie, o listă cu proiectele care sunt eligibile pentru a primi finanţare. ICR a pus la bătaie 450.000 lei finanţare nerambursabilă pentru proiecte culturale pentru anul 2013. Pe lista publicată de ICR apar proiectele care au trecut de prima fază a concursului, adică de verificare a dosarelor, au explicat reprezentanţii ICR.

După cum reiese din listă, o serie de festivaluri cu tradiţie din România au fost declarate neeligibile. Spre exemplu: Festivalul Internaţional TIFF de la Cluj; Festivalul de Jazz de la Sibiu; Festivalul de film independent Anonimul; Festivalul National de Teatru organizat de UNITER; Festivalul de film documentar One World Romania; Festivalul National de Teatru Tanar IDEO IDEIS; productia pe DVD a filmului premiat la Cannes "Dupa dealuri" si regizat de Cristian Mungiu.

VEZI AICI LISTA CU PROIECTELE RESPINSE

În schimb, Festivalul Udatul Nevestelor, propus de Asociaţia Culturală Hodăceana, a fost inclus pe lista proiectelor eligibile. Eligibile au mai fost declarate şi următoarele proiecte: Poveşti româneşti în Africa - Asociaţia „MA-CU-MAGIA CUVÂNTULUI”, Dimitrie Cantemir, puntea de aur între umanism şi iluminism - Fundaţia Valeţe Umane, Gala premiilor VIP (Editura Arte); proiectul Minerva care include dizertaţii şi recitaluri de poezie (Asociaţia Bibliopolis); proiectul fotografic "Din moşi-strămoşi: Valea Trotuşului".

Directorul de comunicare al ICR, Mărgărita Geică a explicat pentru gândul că, de fapt, lista prezentată conţine proiectele care au depus toate actele în procedura de concurs a ICR. ”Eligibilitatea din textul împricinat se referă la aspecte tehnico-financiare, adică au fost cerute o serie de acte justificative care să însoţească proiectele respective. Din cauza asta, unele sunt trecute în acel tabel ca neeligibile. Unele proiecte nu au avut toate documentele şi nu s-au încadrat în legislaţie”, a declarat Mărgărita Geică pentru gândul.

Concursul a fost deschis de ICR pe 29 noiembrie 2012 şi s-a încheiat pe 13 martie, după cum a precizat Institutul ”etapa administrativă de selecţie a dosarelor depuse în cadrul concursului”.

În continuare, o comisie a ICR trebuie să aleagă în final ce proiecte vor primi finanţare. Potrivit regulamentului concursului, cele mai multe puncte se acordă pentru relevanţa proiectului, calitatea şi originalitatea lui, caracterul inovator şi fezabilitatea.

”Se înţelege că, de îndată ce dosarul cu actele tehnico-financiare va fi depus şi corespunde cerinţelor legale, proiectul devine eligibil. În acest sens, solicităm respectarea perioadei legale de contestaţie în aşa fel incât să poata fi luate în discuţie toate proiectele ce au documentaţia în conformitate cu OG nr 51/1998”, au precizat ulterior reprezentanţii ICR

Nu este pentru prima dată când ICR este în mijlocul unei cotroverse de acest fel. La începului anului ICR, a finanţat publicarea unei cărţi semnate de către Andrei Marga. La solicitarea gândul, ICR a susţinut că decizia de a publica volumul "Cultură, democraţie, modernizare" a fost luată de către Consiliul Director al instituţiei, consiliu condus de acelaşi Andrei Marga.

Pentru publicarea celor 500 de exemplare ale cărţii din bugetul public a fost alocată suma de 2.499 de lei. ICR susţine că nu există niciun conflict de interse, având în vedere că volumul are un caracter "promoţional" pentru instituţie, iar Andrei Marga nu va beneficia în niciun fel de pe urma publicării acestei cărţi.

Citește și: