Mihai SCHIAU
17987 vizualizări 30 iun 2011

Vineri, bucureştenii vor putea folosi cele mai noi două staţii de metrou, Parc Bazilescu şi Jiului, din Bucureştii Noi (nord-vestul Capitalei). Cele două staţii vor completa magistrala 4, care până acum se întindea de la Gara de Nord la staţia 1 Mai. În staţia de metrou Parc Bazilescu accesul se va face atât pe scări, cât şi cu liftul.

Harta la zi a metroului bucureştean. Sursa metrorex.ro

"Inaugurarea oficială va avea loc mâine dimineaţă, de la ora 10, la staţia de metrou Jiului, intrarea A. Ca punct de reper, este un supermarket în zonă", a declarat, pentru gândul, Gheorghe Udrişte, directorul general al Metrorex.

Citeşte şi PRIMA CĂLĂTORIE PRIN NOILE STAŢII DE METROU DIN BUCUREŞTI. Reportaj Gândul TV: cum se lucrează la noua magistrală de metrou

El a precizat că la inaugurare vor fi prezenţi peste 100 de invitaţi, printre care premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. "Din informaţiile mele, vor participa primul-ministru al României şi ministrul Transporturilor, pentru că Guvernul a alocat fondurile pentru construcţia acestor două staţii. De asemenea, vor veni directori din minister, secretari de stat, dar şi constructori sau proiectanţi care au contribuit la lucrări", a declarat Udrişte.

Sursa foto: B365.realitatea.net

Întrebat dacă primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, va fi prezent, directorul Metrorex a declarat că nu.

De ce s-a schimbat denumirea staţiei de metrou Pajura în Jiului

Udrişte a precizat că deschiderea celor două staţii de metrou era o necesitate pentru Bucureşti, deoarece zona în care sunt amplasate este "deficitară din punct de vedere al traficului la suprafaţă". Din punctul de vedere al directorului Metrorex, staţiile Jiului şi Parc Bazilescu vor fluidiza "cu siguranţă" traficul în Bucureştii Noi.

Sursa foto: B365.realitatea.net

Întrebat câţi călători sunt aşteptaţi să tranziteze staţiile Jiului şi Parc Bazilescu, Udrişte a explicat: "Noi avem o capacitate de 50.000 de călători pe oră şi pe sens, dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Probabil că vom avea în jur de 7-10.000 de călători".

Udrişte a explicat şi de ce s-a modificat denumirea staţiei Jiului, care iniţial trebuia să se numească Pajura, după strada din apropiere. "Adevărata staţie Pajura va fi înspre Otopeni, unde e situat cartierul cu acelaşi nume. Astfel, am ales pentru staţia din Bucureştii Noi numele unei alte străzi apropiate, Jiului", a precizat Udrişte, pentru gândul. "Adevărata" staţie Pajura va fi situată pe magistrala 6 de metrou, care va uni Gara de Nord cu Aeroportul Henri Coandă, trecând prin Piaţa Presei.

Sursa foto: B365.realitatea.net

"Sperăm că în doi ani vom da în folosinţă alte două staţii"

Deşi mâine va fi lungită cu două staţii, magistrala 4 de metrou se va extinde în continuare, fiind în plan alte două staţii: Laminorului şi Lac Străuleşti.

Termenul de finalizare a lucrărilor este, însă, incert. "Sperăm că în doi ani vom da în folosinţă cele două staţii", a precizat, iniţial, Udrişte. Întrebat dacă acest lucru înseamnă anul 2013, directorul Metrorex a dat înapoi: "E cam devreme, să zicem începutul lui 2014".

Sursa foto: B365.realitatea.net

În luna februarie a acestui an, Udrişte declarase că tronsonul ar deveni funcţionabil pentru călători "aproape de anul 2015".

Magistrala 4 se va extinde şi în celălalt sens, urmând a se întinde până în Berceni. Staţiile planificate de Metrorex pentru această direcţie sunt Haşdeu, Palatul Parlamentului şi Catedrala Mântuirii Neamului, după care magistrala se va uni cu tronsonul 2, în staţia Eroii Revoluţiei. Însă, pentru această rută, Metrorex nu a elaborat încă studiul de fezabilitate.

Citește și: