37 vizualizări 5 sep 2010

O fiinţă umană se apropie de altă fiinţă umană, o ia de gât şi o dă gospodăreşte cu capul de perete. Îi mai trage celui căzut un şut în plină figură şi-şi vede de treabă, adică se duce să danseze. Celălalt îşi vede şi el de treaba lui, se duce purtat pe braţe, în comă, la reanimare. Atacatorul a făcut totul public, în câteva secunde, cu o rutină liniştită, ca şi cum ar fi apăsat pe clanţă, ar fi deschis o uşă şi ar fi închis-o la loc.

Scena aceasta se repetă tot mai des sub diverse forme, de un număr înfiorător de ori, pe întreg teritoriul României. Femei, poliţişti, tineri, bătrâni, loviţi cu sălbăticie mecanică, umpluţi de sânge, călcaţi în picioare pentru că mergeau prea încet, pentru că deschid gura când vorbesc sau pentru că erau pe-acolo. O uriaşă nepăsare ucigaşă faţă de om, pentru care legea nu mai e decât un epitaf. Citate din textele de lege corespunzătoare decesului ar trebui scrise pe morminte ca în Cimitirul Vesel de la Săpânţa.

Citeşte aici editorialul lui Cristian Tudor Popescu

Citește și: