Liviu Dadacus - Mediafax
4892 vizualizări 12 mar 2013

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că proiectul de lege privind despăgubirile, pe care Guvernul îşi va angaja răspunderea, este unul împotriva "samsarilor" din acest domeniu, el arătând că "aceşti samsari" i-au scris proiectul pe această temă senatorului M.R. Ungureanu.

"Ideea principală este de a despăgubi pe proprietari, de a combate ce a existat ca fenomen în ultimii ani, anume samsarii. Samsarii sunt cei care au găsit tot felul de foşti proprietari, le-au luat drepturile, le-au fost cesionate drepturile prin tot felul de metode, unel legale, altele ilegale, şi ne-am trezit că le-am tot restituit o mulţime de bani şi de imobile deşi nu aveau niciun drept. S-au comis nenumărate ilegalităţi, abuzuri", a spus Ponta.

El a precizat că aceşti samsari i-au scris proiectul de lege privind retrocedările avansat de senatorul FC şi fost premier, Mihai Răzvan Ungureanu.

"Deci e o lege împotriva samsarilor, iar aceşti samsari sunt în continuare foarte influenţi. Am văzut proiectul de lege depus de senatorul Mihai Răzvan Ungureanu. Este scris de samsari, exact de omul care în urmă cu un an zicea să dăm 15%, acum, după un an, după redistribuire, şi-a dat seama că trebuie să dăm mai mult şi să dăm numai la samsari", a spus Ponta.

Guvernul intenţionează ca angajarea răspunderii pentru proiectul de lege privind despăgubirea foştilor proprietari de imobile naţionalizate să aibă loc la 19 martie, anunţa recent premierul Victor Ponta.

În luna ianuarie, premierul a anunţat că persoanele care au cumpărat drepturi litigioase pentru imobilele naţionalizate, în cadrul proceselor de restituire a bunurilor, vor fi obligate sã achite un impozit pe diferenţa dintre suma plătită pentru acele drepturi şi cea încasată de la stat pentru proprietate sau valoarea imobilului respectiv.

La solicitarea MEDIAFAX de a explica scopul realizării unei distincţii între moştenitori şi cumpărătorii de drepturi litigioase şi cum va fi aplicat impozitul, premierul a arătat că cesiunea de drepturi litigioase este o operaţiune comercială profitabilă care trebuie impozitată.

"Nimeni nu poate contesta acum faptul că noi şi generaţiile noastre plătim ceea ce au confiscat generaţiile bunicilor noştri. Înţeleg şi respect dreptul de proprietate, chiar dacă, sigur, doar România este singura ţară care a restituit în totalitate. Acum, însă, ideea e următoarea: cesiunea de drepturi litigioase este o operaţiune, dacă vreţi, comercială. Nu are nicio legătură avocatul care a cumpărat drepturi litigioase cu urmaşul de drept al celuia căruia comuniştii, în '46, i-au luat ceva. Şi atunci, fiind o operaţiune cu scop comercial - eu o gândesc, cu mintea juridică şi economică -, trebuie impozitată. E un profit, nu e un drept, e un profit", a spus Ponta.

El a precizat că impozitul va fi aplicat asupra diferenţei dintre sume, pentru care persoana respectivă înregistrează profit.

Citește și: