Andrei Luca POPESCU
21695 vizualizări 1 nov 2015

Actele de autorizare ale clubului Colectiv, prezentate de Primăria sectorului 4, arată că firma Colectiv Club SRL, deţinută de Alin Anastasescu, Cătălin Gancea şi Costin Mincu, declarase o capacitate de doar 80 de locuri pe scaune, în condiţiile în care în seara concertului când clubul a luat foc, în incintă se aflau între 300 şi 500 de persoane. Suprafaţa declarată a clubului a fost de 425 de metri pătraţi, din care doar 335 mp erau destinaţi servirii clienţilor. În acest fel, incinta clubului Colectiv nu se încadra în unele prevederi legale ale normelor anti-incendiu, care pentru incintele cu capacitate de peste 200 de locuri pe scaun prevăd obligativitatea unui plan de securitate împotriva incendiilor, precum şi foarte multe dotării de siguranţă obligatorii.

Totuşi, patronii clubului Colectiv aveau obligaţia să ceară aviz de la IGSU şi intrau sub incidenţa legii privind normele anti-incendiu, pentru că destinaţia firmei intra în categoria alimentaţie publică şi locaţia avea peste 200 de metri pătraţi, a explicat pentru gândul locotenentul Daniel Vasile, de la ISU Bucureşti.

Conform Hotărârii de Guvern 1739/2006, privind construcţiile care se supun avizării privind securitatea la incendiu, sunt incluse aici şi „clădiri sau spaţii amenajate în clădiri, având destinaţia de alimentaţie publică, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 200 mp”, conform art. 1 litera g.

„Clubul ar fi trebuit să vină la noi cu toată documentaţia”, a spus Daniel Vasile, care a adăugat că nu îşi poate explica cum a dat Primăria sectorului 4 autorizaţia de funcţionare în aceste condiţii.

Sursa: Primăria Sectorului 4

Deşi în actul constitutiv al firmei Colectiv Club este declarat ca principal obiect de activitate „baruri şi alte servicii de servire a băuturilor”, la obiectele secundare de activitate apăreau şi „activităţi de interpretare artistică (spectacole)” sau de suport al unor astfel de activităţi. Autorizaţia acordată de Primăria sectorului 4 pe 14 ianuarie 2015 priveşte însă doar obiectul principal de activitate declarat, adică acela de bar, nu de sală de spectacol/concert.

Nefiind o clădire nouă, proprietarii clubului erau cei responsabili să obţină de la Pompieri (IGSU) o autorizaţie privind normele anti-incendiu. Această autorizaţie nu există în cazul clubului Colectiv, conform secretarului de stat al MAI Raed Arafat. De aici şi declaraţiile senine ale primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, care a declarat că „nu are nimic să-şi reproşeze”: autorizaţiile care ţineau de primăria condusă de el erau în regulă.

Acest lucru nu justifică însă de ce clubul Colectiv nu a fost controlat de IGSU sau de ce Primăria, neavând competenţe, însă controlând clubul în data de 21 octombrie 2015, nu a alertat Pompierii pentru a veni în control.

Primăria sectorului 4 a verificat clubul Colectiv cu doar o săptămână înainte de tragedie, pe 21 octombrie, însă doar pe tema alimentaţiei publice (obiectul de activitate fiind acela de bar) constatând ca singură neregulă faptul că patronii de la Colectiv foloseau personal necalificat în acest domeniu.

Legile, foarte clare, dar şi uşor de fentat

Conform Hotărârii de Guvern 1739/2006, doar anumite categorii de construcţii trebuie supuse autorizării sau avizării privind securitatea la incendiu. În aceste categorii se numără şi „sălile aglomerate” sau construcţiile pentru spectacole cu o capacitate mai mare de 200 de locuri pe scaune. Clubul Colectiv nu se încadra însă, conform declaraţiilor pe propria răspundere a patronilor săi, în aceste categorii. În practică, cel puţin vineri noapte, la Colectiv a existat un spectacol de tip concert, la care au luat parte peste 200 de persoane.

O „sală aglomerată” este o „încăpere sau grup de încăperi, pe acelaşi nivel sau niveluri diferite, care comunică direct între ele prin goluri neprotejate la foc, în care suprafaţa ce-i revine unei persoane este mai mica de 4 m2 şi în care se pot întruni simultan cel puţin 150 de persoane; când sunt situate la parter se consideră săli aglomerate dacă se pot întruni simultan cel puţin 200 de persoane”, conform Normativului privind securitatea la incendiu a construcţiilor, emis în 2013.

Cu alte cuvinte, clubul Colectiv s-ar fi încadrat, dacă este să ne luăm după activităţile de concert şi spectacol desfăşurate de obicei acolo, fie la categoria de sală aglomerată, fie la cea de construcţie pentru spectacole care ar fi trebuit să fie supusă avizării anti-incendiu. Însă conform declaraţiei pe propria răspundere, capacitatea sa maximă era de 80 de locuri pe scaun, iar obiectul principal de activitate era acela de bar.

Dacă s-ar fi făcut asta, Normativul privind securitatea la incendiu prevede restricţii drastice, printre care:

- „Circulaţia în interiorul spaţiilor din porţiunea aferentă sălilor aglomerate se poate face după cum urmează: a) la cluburi, discoteci şi cămine culturale, porţiunile aferente diferitelor activităţi de club pot comunica liber cu sectorul de recepţie al sălii de spectacole, precum şi cu celelalte săli aglomerate (de reuniuni, conferinţe, etc.); sălile de concerte, sălile de întruniri, auditoriile, sălile de lectură, saloanele de dans, discotecile, sălile de sport, sălile de alimentaţie publică, sălile de aşteptare, muzeele şi expoziţiile cu exponate incombustibile care se încadrează ca săli aglomerate din clădiri civile, pot avea goluri în pereţii ce le separă, protejate cu uşi E 30-C5 Sm; d) sălile aglomerate, comasate într-o clădire, pot avea goluri pentru circulaţie între porţiunile comune de clădire aferentă protejate cu uşi E 30-C5 Sm.

- „Pentru evacuarea fumului degajat în caz de incendiu (desfumare), la partea superioară a sălilor aglomerate în care are acces publicul, se prevăd dispozitive de evacuare a fumului amplasate judicios, a caror suprafaţă va fi cel puţin 1/100 din suprafaţă sălii sau se asigură desfumarea prin sistem mecanic”.

- „Dispozitivele de evacuare a fumului, trebuie să fie acţionate automat, dar să poată fi acţionate şi prin comenzi manuale, uşor accesibile de la nivelul sălii. (3) Pentru încăperile din care se evacuează fumul în caz de incendiu se asigură admisii de aer dispuse la partea lor inferioară (în apropierea pardoselii).

- Elementele decorative interioare, finisajele precum şi tratamentele termice şi acustice ale sălilor aglomerate, pot fi A1 sau A2 s1,d0, Bs-1d0, C-s1d0 sau executate din lemn şi ignifugate cel puţin pe partea neaparentă, inclusiv scheletul de montare şi respectiv A2FL-s1 la planşee. Se recomandă ca distanţa dintre finisaje sau tratamente acustice şi pereţii suport să nu fie mai mare de 15 cm. Golurile astfel realizate se împart prin diafragme, (care pot fi din lemn ignifugat), în celule cu dimensiuni maxime de 3,00 x 3,00 m, astfel încât să se evite formarea de curenţi favorabili dezvoltării incendiilor.

- În sălile aglomerate şi anexele lor în care publicul are acces, plafoanele suspendate trebuie să fie A1 sau A2-s1d0. Se pot utiliza şi zone de plafoane suspendate executate din B-s1d0 sau C-s1d0, dacă se asigură măsuri corespunzătoare de impiedicare a transmiterii incendiilor de la o porţiune la alta prin, fâşii incombustibile A1 sau A2-s1d0 de cel puţin 1,00 m amplasate la maximum 25 m pe doua direcţii perpendiculare.

- Este obligatoriu să se asigure cel puţin două ieşiri de evacuare, distincte şi judicios distribuite.

- Pentru asigurarea evacuării rapide şi fără accidente a publicului, în sălile aglomerate, scaunele, băncile şi în general mobilierul, se fixează de pardoseală, astfel încât să nu fie răsturnate în caz de panică. La sălile aglomerate de întruniri cu o capacitate de maximum 200 de locuri, scaunele şi băncile pot fi nefixate de pardoseală, cu condiţia solidarizării între ele pe pachete de minimum trei rânduri .

- Uşile de pe traseul evacuării publicului din sălile aglomerate trebuie să se deschidă în sensul evacuării la simpla apăsare a sistemelor de închidere (bară de panică) şi să nu aibă proeminenţe care ar putea îngreuna trecerea persoanelor. La uşile exterioare sau care separă alte funcţiuni din clădiri, se permit sisteme de zavorâre fără încuiere, uşor de acţionat în condiţiile aglomerării persoanelor în faţă lor.

- Lăţimea scărilor de evacuare în condiţiile în care publicul aflat la diferite niveluri poate observa incendiul în acelaşi timp şi se îndreaptă simultan spre scări, se determină după numărul de fluxuri ce provin din nivelul cel mai populat, la care se adaugă pentru fiecare din celelalte niveluri, lăţimea necesară pentru evacuarea a 25% din persoanele aflate la nivelul respectiv.

- Lăţimea ieşirilor (uşilor) de la nivelul terenului, de evacuare a sălilor aglomerate, trebuie să asigure trecerea numărului total de fluxuri care vin prin scări cât şi a tuturor persoanelor de la parter.

Norme elementare anti-incendiu, aparent ignorate

Chiar şi dacă Clubul Colectiv nu se încadrează în normele tehnice de mai sus, privind sălile aglomerate sau construcţiile cu destinaţia de concert, tot există unele norme elementare, generale, privind prevenirea incendiilor.

Astfel, în Ordinul MAI 163/2007, în care sunt reglementate normele de aplicare ale legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, apar câteva reguli de bază pentru orice incintă asemănătoare clubului Colectiv:

- Folosirea flăcării: lumânări, făclii, torţe şi altele asemenea pe timpul spectacolelor de teatru, operă, operetă, a festivităţilor desfăşurate în restaurante sau pentru ambianţă ori divertisment în restaurante, baruri, cluburi, discoteci etc. este interzisă. (2). Pentru durate scurte, stabilite precis, se admite folosirea flăcării în situaţiile menţionate la alin. (1), cu condiţia asigurării condiţiilor de împiedicare a iniţierii şi propagării incendiului, după cum urmează: a) evitarea amplasării în apropierea sau contactul cu materiale combustibile: decoruri, costume, haine, perdele etc.; b) folosirea unor suporturi incombustibile; c) prevenirea producerii unor incendii prin răsturnare, manevrare greşită etc.; d) stingerea obligatorie a flăcărilor la terminarea evenimentului; e) nominalizarea personalului propriu ce asigură supravegherea şi intervenţia în caz de incendiu; f) asigurarea mijloacelor tehnice adecvate de apărare împotriva incendiilor; g) anunţarea, după caz, a serviciului profesionist, voluntar sau privat, pentru situaţii de urgenţă, a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor.

- În sălile aglomerate şi de sport, pe stadioane sau pe alte arene sportive ori în incinte amenajate pentru activităţi cu public este interzis accesul publicului cu produse şi substanţe inflamabile sau cu alte mijloace care pot produce incendii sau explozii.

- În sălile aglomerate ori amenajările temporare în care se desfăşoară activităţi cu public nu se admite accesul unui număr de persoane mai mare decât capacitatea stabilită prin proiect. (2) Amplasarea mobilierului în sălile aglomerate se realizează astfel încât să se asigure culoare de trecere cu lăţimi care să permită deplasarea publicului către ieşirile din sală. (3) În incintele prevăzute la alin. (1), scaunele sau băncile se fixează de pardoseală astfel încât să nu fie răsturnate în caz de panică şi să asigure evacuarea rapidă şi fără accidente a publicului.

Din primele relatări ale martorilor şi ale autorităţilor, unele dintre aceste norme elementare nu au fost respectate, ajungându-se la folosirea unor artificii, fie ele chiar şi de mică intensitate (de tipul celor de nuntă) într-o incintă închisă, supraglomerată peste capacitatea declarată, şi în prezenţa unor materiale extrem de uşor inflamabile – bureţii de antifonare (neignifugaţi, conform reprezentantului firmei care a antifonat clubul Colectiv) şi tavanul fals de lemn.

Citește și: