Cătălin Legănel
1284 vizualizări 13 iun 2019

Potrivit reprezentanţilor aeroportului din Constanţa, aeronava a sosit, miercuri, de la Londra, şi urma ca în jurul orei 20.00 să facă şi zborul retur. La aterizare însă, avionul a lovit o pasăre, iar comandantul a decis ca o echipă tehnică a companiei să inspecteze aeronava şi să remedieze eventualele defecţiuni.

Echipa tehnică a fost chemată de la Budapesta, iar cei aproximativ 200 de pasagerii care ar fi trebuit să plece miercuri seară către Londra au fost transportaţi şi cazaţi peste noapte la hoteluri din Constanţa.

„Echipa tehnică a efectuat verificările, iar în cursul dimineţii de joi, în jurul orei 04:00, a plecat înapoi spre Budapesta. Zborul către Londra ar fi trebuit să decoleze în jurul orei 11:00, dar comandantului i s-a părut că ceva nu este în regulă şi, pentru siguranţa pasagerilor, a decis ca avionul să fie reinspectat”, a declarat directorul aeroportului, Bogdan Artagea.

Drept urmare, a fost chemată o altă echipă tehnică, de data aceasta de la Bucureşti, iar cei aproximativ 200 de pasageri care au ajuns la aeroport în jurul orei 08:00 au rămas în terminal.

„Echipa ar trebui să ajungă în aproximativ o oră (în jurul orei 14:00 - n.r.). Oamenii au primit apă din parte aeroportului. De asigurarea mesei se va ocupa compania. Nu ştiu care este protocolul acesteia. Probabil imediat ce vor trece cele trei ore de întârziere de la ora zborului. Înţeleg nemulţumirea oamenilor, dar decizia comandantului este una corectă, luată pentru siguranţa pasagerilor”, a spus Bogdan Artagea.

Citește și: