747 vizualizări 11 ian 2019

Aeronavele care pleacă de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” (Otopeni) pot înregistra, vineri, întârzieri de 30-45 de minute, potrivit Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Întârzierile sunt provocate de degivrarea avioanelor, nu de condiţiile meteorologice.

Mai exact, întârzieri sunt în cazul curselor, pentru care sunt folosite avioanele ce au stat peste noapte pe aeroport şi au fost acoperite cu zăpadă.

Nicio cursă nu poate ateriza sau decola de pe Aeroportul Iaşi, vineri, din cauza ninsorii abundente şi a vântului puternic. Două curse au fost anulate şi alte două au fost amânate.

Potrivit Aeroportului Iaşi, ninsorile abundente şi vântul puternic fac imposibilă desfăşurarea activităţilor aeroportuare, astfel că operaţiunile de zbor au fost suspendate.

Curselele aeriene care umau să ajungă la Iaşi de la Bruxelles (ora 12.10) şi Londra (ora 13.20) au fost anulate, iar alte două curse care urmau să aterizeze din Otopeni sunt amânate.

”În momentul în care vremea va permite şi se comunică reluarea curselor, toată tehnica din dotare va fi antrenată în procesul de deszăpezire a suprafeţelor de mişcare”, arată reprezentanţii Aeroportului Iaşi.

 

Citește și: