Madalina Cerban - Mediafax
176 vizualizări 7 feb 2014

SRTv a plătit, ilegal, în 2012, indemnizaţii pentru deplasări în străinătate în valoare de 23.000 de lei şi nu a făcut toate demersurile pentru recuperarea a 24,8 milioane de lei de la regia Splendid Media, care a vândut publicitatea la TVR, potrivit raportului public anual al Curţii de Conturi.

Ca urmare a efectuării misiunii de audit financiar la Societatea Română de Televiziune (SRTv) în 2012, Curtea de Conturi a constatat "nerespectarea prevederilor legale privind acordarea din fonduri bugetare a indemnizaţiilor de delegare aferente deplasărilor în străinătate".

Valoarea estimativă a prejudiciului, reprezentând sume plătite în plus, în mod nelegal, este de 23.000 lei. Însă, în timpul controlului, SRTv a virat către bugetul de stat suma de 23.000 lei, se spune în raportul public pe anul 2012 al Curţii de Conturi, care a fost aprobat pe 19 decembrie 2013.

Astfel, Curtea de Conturi recomandă respectarea prevederilor legale cu ocazia acordării indemnizaţiilor de deplasare din fondurile primite de la bugetul de stat, recuperarea diferenţelor plătite în plus şi virarea acestora la bugetul statului.

Pe de altă parte, Curtea de Conturi a mai constatat neefectuarea de către SRTv a tuturor demersurilor legale pentru recuperarea debitului, în sumă de 24.858.000 lei (16.027.000 lei debit şi 8.830.000 lei penalităţi), datorat de SC Splendid Media SA în urma derulării contractului de vânzare a spaţiului publicitar al TVR.

Din totalul datoriei de 24.858.000 lei, la data de 31 decembrie 2012, înregistrau vechime mai mare de 3 ani creanţe aparţinând SRTv către SC Splendid Media SA în sumă de 2.754.000 lei, pentru care dreptul de acţiune s-a prescris.

Totodată, Curtea de Conturi a constatat că SRTv nu a mai calculat, nu a înregistrat şi nu a mai emis facturi fiscale pentru penalizări de întârziere începând cu luna septembrie 2011 şi până la data efectuării misiunii de audit. În timpul acţiunii de audit s-a procedat la calcularea, până la data de 31 mai 2013, a acestor penalităţi de întârziere, rezultând astfel suma de 10.697.000 lei.

În acest caz, Curtea de Conturi a recomandat luarea măsurilor legale în vederea încasării datoriilor pe care le are SC Splendid Media SA către SRTv. "În acest sens, vor fi întreprinse demersurile legale prin intermediul instanţelor judecătoreşti, îndreptate împotriva societăţii comerciale debitoare", spune Curtea de Conturi.

Totodată, Curtea de Conturi recomandă ca, în cazul sumelor imposibil de recuperat din cauza prescrierii dreptului legal de acţiune, să se procedeze la identificarea persoanelor din cadrul Televiziunii Române din cauza cărora nu s-a acţionat în termenul legal pentru efectuarea demersurilor de recuperare, "urmând ca SRTv să ia măsuri de atragere a răspunderii şi de recuperare de la aceştia a sumelor respective".

Pe 27 septembrie 2011, Consiliul de Administraţie al TVR a decis renunţarea la contractul cu regia Splendid Media, de vânzarea spaţiului de publicitate ocupându-se ulterior Direcţia de Marketing şi Vânzări a Televiziunii Române. În noiembrie 2012, Consiliul de Administraţie al SRTv a decis înfiinţarea unei societăţi comerciale cu capital format 100% din active TVR care să se ocupe de vânzarea spaţiului publicitar al Televiziunii Române.

Citește și: