Gandul.info
Silviu Bănilă
2836 vizualizări 11 iul 2018

„Va trebui în perioada imediat următoare să răspundeţi pentru presiunile făcute pe judecători, direct sau indirect. Procurorii DNA vor avea datoria să vă ancheteze, aşa cum l-au anchetat şi pe Emilian Eva, până la 6 dimineaţa.

Lista criminalilor care au furat ani din viaţa unor oameni s-a mai redus cu unul. Mai sunt cel puţin patru care urmează. Aceasta este o primă etapă, urmează pedepsele cu adevărat meritate”, a scris Dan Voiculescu pe blogul său.



Dan Voiculescu a fost eliberat condiţionat în iulie 2017, după executarea unei treimi din pedeapsa de zece ani primită în 2014, în dosarul „ICA”.

Completul de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti format din magistraţii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea i-a condamnat definitiv, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, la 8 ani, şi pe fostul ministru Sorin Pantiş la 7 ani de închisoare. În acelaşi dosar, fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa a fost condamnat la 8 ani de închisoare, iar Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS, a primit 6 ani de închisoare. Tot la 6 ani de închisoare a fost condamnat Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS. Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, a fost condamnat la 5 ani cu executare. Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

Deja fostul director al ICA, Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiţionat.

Tribunalul Bucureşti a discutat în 11 iulie cererea lui Dan Voiculescu de liberare condiţionată. Este cea de-a doua instanţă unde ajunge această solicitare. În primă fază, cererea de liberare condiţionată s-a aflat pe masa magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 5, care au stabilit că Voiculescu poate fi pus în libertate. Decizia aceasta a fost, însă, contestată de procurori, iar Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, în mod definitiv, că fostul senator poate merge acasă.



Comisia de specialitate de la nivelul penitenciarului Rahova a dat aviz negativ solicitării lui Dan Voiculescu de eliberare condiţionată, însă, chiar şi în aceste condiţii, fostul senator s-a adresat judecătorilor.

Judecătoria Sectorului 5 a explicat motivele care i-au condus pe judecători la decizia de a admite cererea de eliberare condiţionată formulată de Dan Voiculescu, instanţa precizând că a avut un comportament pozitiv, nefiind sancţionat, ba chiar recompensat.

În ceea ce priveşte neacoperirea despăgubirilor, judecătorii susţin că acesta nu este un criteriu legal de evaluare a comportamentului din detenţie.

„Condiţia analizată presupune observarea conduitei persoanei private de libertate prin raportare la Regulamentul de ordine interioară al locului de detenţie, prin evaluarea eforturilor depuse de această persoană în a participa la activităţi lucrative, educative, moral-religioase, culturale etc”, explică magistraţii în motivare.



Judecătorii au constatat că, până la 24 mai, Voiculescu a stat în închisoare în total 1.408 zile din cele 3.653 la care a fost condamnat, 387 dintre acesta fiind considerate executate pe baza muncii prestate, situaţe în care este îndeplinită condiţia referitoare la executarea a cel puţin o treime din pedeapsă.

„În ceea ce priveşte modalitatea în care petentului i-au fost considerate drept executate cele 387 de zile (cu referire la susţinerile procurorului privind lipsa calităţii ştiinţifice a lucrărilor publicate, lipsa dovezilor că ar fi fost redactate în detenţie, privind împrejurarea că petentul ar fi „un profitor al unor carenţe legislative” etc.), instanţa reaminteşte că atributul contabilizării zilelor considerate ca executate pe baza muncii prestate de persoanele condamnate aparţine exclusiv administraţiei penitenciarului”, se precizează în motivare.


Judecătorii menţionează că Voiculescu nu a fost „sancţionat disciplinar niciodată, fiind recompensat de 12 ori, ultimele două recompense fiind aplicate în ultima perioadă supusă analizei, după data respingerii primei cereri de liberare condiţionată." Mai mult, magistraţii dau exemplu şi activităţile lucrative şi/sau de instruire şcolară şi formare profesională ale fostului senator, "în acest sens fiind evidenţiate în procesul-verbal întocmit de comisie un număr de 57 de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate la punctul de lucru curăţenie (în perioada ianuarie 2016-mai 2017, dar şi anterior, sporadic, în anul 2015), la care se adaugă şi un număr de 330 zile considerate ca executate prin publicarea unor lucrări ştiinţifice”.


În ceea ce priveşte executarea pedepsei în regim de detenţie închis, magistraţii precizează că acest aspect nu are relevanţă, mai ales în condiţiile în care „apărătorul petentului a subliniat că petentul a solicitat menţinerea acestui regim de executare, pentru siguranţa sa în penitenciar”.

 

 

Citește și: