Firuta Flutur
701 vizualizări 15 ian 2019

"Pentru mine ca om, ca român, pot să spun, ca şi cadru didactic....eu consider, aşa cum consideră foarte multă lume, că este practic cel mai mare poet care l-a dat România, cel puţin până în momentul de faţă (corect este „pe care l-a dat” - n.r.). O operă extraordinară”, a declarat ministrul Culturii, Daniel Breaz, la Digi 24.

 

Marţi, 15 ianuarie, se împlinesc 169 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, poetul naţional al României.

 Preşedintele PMP, Eugen Tomac, l-a ironizat, luni seara, pe ministrul Culturii, Daniel Breaz, pentru greşeala gramaticală a acestuia, afirmând că ”ce naşte din Dăncilă, agramat este” şi că acesta are şansa să-i depăşească pe ”<genunche> PLM (Pop Liviu Marian) şi pe <paMblica> Valentin Popa”.

Atentat la limba română. Ce naşte din Dăncilă, agramat este! Ministrul (in)culturii, Daniel Breaz, o dovedeşte cel mai bine. Auzi la el: Eminescu este practic cel mai mare poet CARE l-a dat România! Daniele, tată, ai marea şansă să-i depăşeşti pe ”genunche” PLM (Pop Liviu Marian) şi pe ”paMblica” Valentin Popa, măcelarul limbii române, cel care, deşi era ministrul Educaţiei, nu era în stare să facă acordul dintre subiect şi predicat. De ”imunogobina” Viorica nu mai zic nimic. Oameni buni, haideţi la vot, ca nu e de glumă cu ăştia”, a scris pe Facebook Eugen Tomac.

foto: Hepta

Citește și: