Gandul.info
Andrei Luca POPESCU
8129 vizualizări 1 oct 2013

UPDATE O decizie în privinţa urmăririi penale la Marin Pîrvulescu, fostul ofiţer de Securitate care l-a anchetat pe inginerul Gheorghe Ursu până la moartea acestuia, în 1985, a fost amânată pentru 9 octombrie, instanţa neputând lua astăzi o hotărâre deoarece Parchetul General nu a răspuns solicitării privind stadiul dosarului penal pe numele lui Pârvulescu, în care urmaşii lui Gheorghe Ursu îl acuzau de omor.

Un judecător al Tribunalului Militar Bucureşti ar fi trebuit să decidă miercuri dacă Marin Pîrvulescu, fostul ofiţer de Securitate care l-a anchetat pe inginerul Gheorghe Ursu până la moartea acestuia, în 1985, va fi cercetat penal sau nu. Până acum, atât procurorii civili, cât şi cei militari au refuzat să facă acest lucru, prin soluţii de neîncepere a urmării penale sau prin tergiversarea dosarelor. Decizia din acest proces reprezintă ultima şansă, din punct de vedere juridic, ca fostul maior de Securitate Marin Pîrvulescu să fie anchetat pentru faptele şi ordinele sale.

Urmaşii lui Gheorghe Ursu au depus, în ultimii 10 ani, mai multe plângeri penale împotriva deciziilor procurorilor de a nu-l ancheta pe Marin Pîrvulescu pentru acuzaţiile de omor sau de crime împotriva umanităţii. Toate au fost, până acum, respinse de judecători.

De altfel, chiar judecătorul care astăzi trebuie să ia o decizie – colonelul Gabriel Gunescu- s-a mai pronunţat o dată pe o plângere penală care cerea începerea urmăririi penale a lui Pîrvulescu pentru omor şi a respins-o (a menţinut NUP-ul dat de un procuror militar). Deşi Gunescu a cerut recuzarea din acest proces, superiorul ierarhic i-a respins-o, obligându-l practic pe judecător să se pronunţe din nou, de data aceasta pe o decizie a unui procuror civil, de a nu-l ancheta pe Marin Pîrvulescu.

„Noi sperăm să îl judece pe Pîrvulescu. Sincer, nu am speranţa că l-ar condamna, la modul în care au lucrat până acum procurorii. Dar măcar să îl judece. Marin Pîrvulescu a fost anchetatorul tatei şi în stare de libertate, şi în arest. Martorii din celule au spus, majoritatea, că tatăl meu era bătut, că era adus de la anchetă cu pătura, pentru că nu se mai putea ţine pe picioare. Seara nu mai putea vorbi, se ţinea de burtă, avea echimoze şi  vărsături. De aici i s-a tras moartea. Era anchetat pentru jurnalul său, pentru scrisorile către Europa Liberă şi pentru că nu voia să îşi toarne prietenii”, a declarat pentru gândul Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu.

La plângerile penale înaintate de Andrei Ursu, fiul disidentului, sunt anexate zeci de declaraţii ale colegilor de arest ai lui Gheorghe Ursu, care descriu cum acesta se întorcea bătut crunt de la interogatoriu, unde era anchetat de Pîrvulescu, cel care se ocupase şi de urmărirea lui Ursu atunci când acesta era în libertate.

Gheorghe Ursu a fost arestat pe 17 septembrie 1985, sub acuzaţia de deţinere ilegală de valută, şi a murit pe 17 noiembrie 1985, după aproape două luni petrecute în arestul Miliţiei, unde era interogat aproape zilnic de Securitate. Ursu a fost bătut atât la interogatoriu, cât şi în celulă, de deţinuţi care colaborau cu Securitatea, şi care au fost condamnaţi după 1989 la închisoare pentru aceste fapte (vezi cazul Marian Clită).

Tergiversare de 7 ani pentru fostul securist. Pe ce se pronunţă astăzi judecătorul militar

În 2007, fiul lui Gheorghe Ursu a depus o plângere împotriva lui Marin Pîrvulescu, în care cerea procurorilor să îl cerceteze pe acesta pentru tortură motivată politic, precum şi pentru crime împotriva umanităţii. Plângerea a fost depusă la Parchetul Militar, care după trei ani a declinat-o către Parchetul General, în 2010.

Pentru că nu exista niciun semnal că procurorii se ocupă de acest caz, familia Ursu a făcut mai multe sesizări la Ministerul Justiţiei şi la Procurorul General de atunci, Laura Codruţa Kovesi. În urma acestor sesizări, Parchetul General a dispus întocmirea unui dosar de cercetare penală.

Un an mai târziu, în 2011, Parchetul General îşi declină competenţa şi trimite dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, schimbând totodată încadrarea juridică a faptelor reclamte din crime împotriva umanităţii în omor.

Pe 21 martie 2013, procurorul Ruxandra Ionescu de la Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus NUP pe infracţiunea de omor, infracţiune care nu făcea obiectul plângerii penale iniţiale, însă aşa au considerat procurorii că trebuie încadrată.

Andrei Ursu a atacat această rezoluţie a procurorului în instanţă, la Tribunalul Bucureşti, care şi-a declinat competenţa şi a trimis procesul la Tribunalul Militar Bucureşti. La primul termen al procesului, procurorul de şedinţă a cerut retrimiterea dosarului la Tribunalul Bucureşti, lucru respins de judecător.

Până acum, în acest dosar au avut loc trei amânări, în care s-au cerut diverse acte şi proceduri.

Cum a murit Gheorghe Ursu

Andrei Ursu, fiul disidentului, a povestit pentru gândul pentru ce a fost anchetat inginerul Gheorghe Ursu de Securitate şi cum a ajuns să moară în arestul Miliţiei, fiind bătut aproape zilnic, sub coordonarea lui Marin Pîrvulescu, după cum povestesc zeci de martori.

“Cred că această metodă de exterminare a mai fost folosită şi în alte cazuri. Ei (Securitatea) nu voiau să ucidă un om acolo, pentru că ar fi fost complicat, mai ales că era cunoscut, cazul era şi la Europa Liberă, se interesase şi Ambasada SUA de soarta lui Gheorghe Ursu. Şi atunci ei voiau să nu facă foarte vizibilă toată treaba şi au aruncat totul pe ţeava Miliţiei”, spune Andrei Ursu.

Gheorghe Ursu a fost bătut până când intestinul subţire i-a fost spart, însă, neprimind îngirijiri medicale adecvate, infecţia i s-a răspândit în tot corpul. Cu toate acestea, cauza oficială a morţii a fost stop cardiac.

„A fost bătut, se pare că era bolnav, a fost dus prea târziu la Spitalul Jilava. Acolo i-au făcut o operaţie de formă. Au declarat că operaţia a reuşit, dar omul nu s-a mai ridicat de la reanimare, că i-a cedat inima. Deşi era clar, când i-au deschis cavitatea abdominală, că avea peritonită generalizată, erau şanse infime, practic nicio şansă să fie salvat, pentru că infecţia se întinsese peste tot”, povesteşte Andrei Ursu pentru gândul.

Gheorghe Ursu, anchetat pentru că nu a vrut să îşi toarne prietenii la Securitate

Inginer la Institutul de Sistematizare Locuinţe şi Gospodărie Comunală, specializat în seismologie, Gheorghe Ursu a ajuns să trimită scrisori la postul de radio Europa Liberă, către prietenii săi Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. Securitatea a intrat în posesia jurnalului său, în care vorbea despre legăturile sale atât din ţară, cât şi din străinătate.

„Au găsit în jurnalul lui cum voia să trimită nişte scrisori către Europa Liberă, în legătură cu urmările cutremurului din 1977. Voia să le trimită cât mai curând, pentru că era o chestiune foarte gravă: Ceauşescu voia să sisteze lucrările de consolidare a blocurilor avariate de cutremur – Patria şi ce mai rămăsese pe acolo. Tata participase la o şedinţă chiar cu Ceauşescu. Şi a văzut pe viu cum a dat ordinul să se termine odată cu pierderile astea – pierdem vremea şi banii pentru aceste consolidări de care nu e nevoie. Să se tencuiască suprafeţele şi să se termine odată cu tâmpenia asta. O chestie criminală. Punea în primejdie viaţa oamenilor. De ce? Pentru că lui nu-i plăcea să vadă (urmările cutremurulului n.r.) când trecea spre şantierul de la Casa Poporului, iar în mintea lui se risipeau fondurile pentru Casa Poporului pe consolidările blocurilor avariate. Tata nu a vrut să semneze, era şef de proiect, a ieşit scandal”, îşi aminteşte Andrei Ursu.

„Mai erau afişele contra dictaturii pe care le ţinea la serviciu, prietenii din străinătate (Lovinescu şi Ierunca), dar mai ales cei de aici. Când a fost întrebat de cei de aici, nu a mai vrut să declare absolut nimic. Şi atunci ei s-au hotărât să-l bage în arest pentru valută. Planul era să îl condamne pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste. Pe unul din dosare, Iulian Vlad (fostul şef al Securităţii) scria: ce se poate reţine pentru instanţă şi pentru ceilalţi, dacă fragmentele din jurnalul lui nu pot fi folosite, dată fiind natura lor? – pentru că ei voiau să arate că acest grup de prieteni ai lui din ţară era un grup de rezistenţă intelectuală, de complot (Nina Cassian, Geo Bogza, Radu Albală, Iordan Chimet, Dan Deşliu, Radu Cosaşu, care erau deja luaţi la ochi de Securitate).

Ei deja, chiar dacă aveau relaţiile cu prietenii cu concepţii duşmănoase, cum spuneau ei, voiau să se acopere cu declaraţii semnate. La proces, jurnalul fiind un document intim, ajungea public şi devenea o chestiune cunoscută internaţional. Ei voiau declaraţii scrise de la el, în care să arate acest cerc de prieteni, şi pentru că nu a vrut să le dea, l-au pus sub tortură”, povesteşte Andrei Ursu pentru gândul.

Puşca cu lunetă, visul lui Ursu pentru Ceauşescu

Andrei Ursu a fost şi el anchetat de Securitate, în legătură cu tatăl său.

„Tata a scris scrisoarea către Europa Liberă şi nu era niciun prieten care să plece atunci din ţară, iar la terţă persoană nu a avut curajul să apeleze. M-a trimis pe mine, după ce a aflat că la Târgul de Carte din 1977, la standul belgian, era o fată tânără pe care un prieten de-al lui o cunoştea şi ea nu avea nicio problemă, având cetăţenie belgiană. M-a trimis pe mine, pentru că dacă se ducea el bătea la ochi. M-am dus cu scrisoarea lui, dar fata nu a vrut să o ia. Dar securiştii m-au luat la întrebări”, spune Adrian Ursu.

M-au întrebat şi de puşca cu lunetă. Tata avea ideile astea ca în călătoriile în străinătate – şi eu când mă mai duceam cu înotul - să aducem câte o piesă de fiecare dată, pentru puşca cu lunetă. O fantezie. Se gândea că şi-ar fi făcut-o, dacă ar fi avut piesele şi s-ar fi priceput la mânuirea de arme. Mi-a zis: domne, mă prind, mor eu, dar scap de belea 23 de milioane de oameni. Să asamblăm puşca aici, după mai multe călătorii, apoi să se ascundă undeva pe traseul lui Ceauşescu şi să încerce. Era mai degrabă un vis, în realitate nu aveam de unde să obţinem chestiile astea, dar la anchetă ne-au întrebat mult despre treburile astea”, îşi aminteşte fiul lui Gheorghe Ursu.

Judecătorul Gabriel Gunescu s-a mai pronunţat odată pe cazul Ursu: NUP-ul nu era NUP, era doar referat

Judecătorul militar a mai avut de luat o decizie în cazul unei plângeri împotriva rezoluţiei procurorilor militari de a nu începe urmărirea penală a lui Marin Pîrvulescu. A decis să o respingă, motivându-şi decizia printr-o descriere a procedurilor judiciare şi acuzând procurorul că a greşit birocraţia.

Astfel, în 2011, Andrei Ursu a trimis o plângere Procurorului General, în care reclama faptul că sesizarea penală din 2007 nu este rezolvată de procurori, aceştia luând decizia să claseze cazul. Drept urmare, şeful Parchetului Militar, Ion Vasilache, a clasat plângerea, spunând că infracţiunea s-a prescris şi că în cazul Ursu au fost deja condamnate alte persoane (şefii din Miliţie Tudor Stănică şi Mihail Creangă).

Fiul lui Ursu nu s-a lăsat şi a revenit cu plângere la Laura Codruţa Kovesi, care i-a cerut aceluiaşi procuror militar Vasilache să se ocupe de cazul Pîrvulescu. În 2012, acesta a clasat din nou sesizarea penală, invocând în plus faţă de data trecută că acest caz este deja cercetat de procurorii civili de la Parchetul General (dosarul se află la ei de 10 ani, din 2003, fără să se cunoască stadiul cercetării penale).

Urmaşii lui Ursu face plângere pentru a treia oară, de data aceasta la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care însă trimite procesul la Tribunalul Militar Bucureşti. Aici, judecătorul Gabriel Gunescu respinge plângerea lui Andrei Ursu, motivând că ea nu are obiect, pentru că nu a existat un NUP conform cu procedurile birocraţiei judiciare.

Gunescu a arătat în motivarea deciziei sale că prima respingere a plângerii de către procurorii militari nu a fost un NUP, ci un referat intern. A doua respingere din partea procurorilor a fost doar o comunicare internă. A treia respingere din partea procurorilor a fost intitulată greşit “rezoluţie” de NUP de către Ion Vasilache, şeful Parchetului Militar, pentru că se baza tot pe “comunicările” interne anterioare. Concluzia: Gunescu a respins cererea lui Ursu pe motive birocratice, motivând că nu se poate contesta un NUP care de fapt nu era NUP, ci doar o comunicare internă a procurorilor.

Trebuie menţionat faptul că judecătorul Gabriel Gunescu a cerut recuzarea din cauza care se judecă astăzi, pentru a nu apărea interpetări legate de faptul că s-a mai pronunţat odată pe acest subiect. Şeful ierarhic nu i-a acceptat însă cererea.

Miliţienii şi un infractor, pedepsiţi pentru uciderea lui Gheorghe Ursu

În 2003, coloneii de miliţie Tudor Stănică, fostul şef al Direcţiei de Cercetări Penale a Miliţiei, şi Mihail Creangă, fost şef al arestului Miliţiei Capitalei, au fost condamnaţi la câte 10 ani de închisoare, pentru instigare la omor deosebit de grav (pedeapsa iniţială de 20 de ani a beneficiat de o amnistie de 10 ani, în baza unui decret comunist încă în vigoare). Stănică a ieşit din arest după doi ani, obţinând acte medicale care îi permiteau să fie eliberat din închisoare, iar Creangă a fost eliberat condiţionat în 2008, după 5 ani de închisoare.

Pentru uciderea propriu-zisă a lui Gheorghe Ursu a fost găsit vinovat fostul deţinut de drpet comun şi colaborator al Securităţii, Marian Clită. El l-a bătut în arest pe Gheorghe Ursu, contribuind la moartea acestuia. Clită a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru omor (20 de ani pedeapsă iniţială, amnistiată pe jumătate în baza aceluiaşi decret comunist), din care a executat 8 ani. În 2010, el a ucis o stewardesă în Danemarca, faptă pentru care a fost condamnat la 14 ani de închisoare, pe care îi execută începând cu 2013, atunci când a fost prins şi adus în România, pentru a-şi executa pedeapsa.

Citește și: