Raluca Lazaroi
185 vizualizări 24 iul 2019

Traian Ogâgău, primarul oraşului Sângeorz-Băi, singura staţiune balneoclimaterică din judeţul Bistriţa-Năsăud, încearcă să stimuleze dezvoltarea turismului şi să atragă cât mai mulţi vizitatori în oraşul de la poalele Munţilor Rodnei.

El a lansat un concurs pentru dulgherii din zonă, pentru a amenaja 10 foişoare care vor fi amplasate pe Valea Cormaia, până pe 23 august, când vor şi sărbătorite zilele oraşului. Pentru efortul lor, primarul este dispus să îi premieze pe concurenţi cu o sumă de 500 de euro, din buzunarul propriu.

„Am lăsat provocarea echipelor voluntare de dulgheri, ca până luna viitoare pe 23 august, când sărbătorim Zilele Oraşului, să realizeze 10 foişoare pe Valea Cormăii care să exprime arhitectura noastră zonală, de aici. Le punem la dispoziţie tot ceea ce trebuie: lemnul, cuiele, toate materialele de care au nevoie pentru realizarea acestui proiect. Deja o prima familie, familie Arman, s-au înscris în competiţie şi s-au apucat de treabă şi le mulţumesc pe această cale. Cred că şi ceilalţi care s-au arătat interesaţi, pentru că mai sunt încă vreo şase – şapte, o să se apuce şi ei de treabă în scurt timp. Primarul personal îi va premia pe cei care vor realiza cel mai frumos foişor, acesta urmând să fie stabilit în urma unei evaluări a unei comisii care va merge la faţa locului şi va analiza fiecare foişor”, a declarat pentru corespondentul Mediafax, primarul oraşului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău.

Primarul nu este la prima competiţie de acest gen, prin care încearcă să stimuleze cetăţenii din localitate să se implice mai mult în viaţa comunităţii. În primăvara acestui an a lansat un alt concurs prin care a premiat, cu electrocasnice, locuitorii care şi-au achitat taxele şi impozitele până la expirarea lunii martie. Atunci, primarul Traian Ogâgău a organizat o tombolă, în urma căreia au fost extrase trei nume, care au primit, premiu, câte un frigider, un cuptor cu microunde şi un aspirator.

Foto: Traian Ogâgău Primar Sângeorz-Băi / Facebook

 

Citește și: