Dorin Oancea
2591 vizualizări 26 feb 2017

UPDATE: Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a cerut explicaţii în scris până luni dimineaţă Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova după ce unul dintre subiectele date la faza judeţeană a Olimpiadei de Limba şi Literatura Română a fost redactarea unui “denunţ”.
"Aştept un răspuns de la Prahova, de la Inspectoratul Judeţean. Cel târziu, mâine de dimineaţă, am cerut să pregătească un răspuns în scris, cu toate detaliile. Până nu am toate detaliile, nu mă pot pronunţa în legătură cu acest subiect. Vorbim de limba română şi depinde de profesor şi în ce context a pus întrebarea respectivă. Olimpiadele judeţene sunt gestionate de inspectoratele şcolare judeţene, ei fac subiectele, prin comisiile lor. În mod concret, se ocupă inspectorul de specialitatea respectivă, în cazul acesta, de limba română. Acest subiect a fost dat şi la Cluj şi la Bistriţa pentru că ei au gândit să fie subiect comun pentru cele trei judeţe", a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase.

Subiectul redactării unui denunţ a fost postat pe pagina sa de socializare de către unul dintre profesorii evalutori de la faza judeţeană a Olimpiadei de Limba şi Literatura Română, desfăşurată sâmbătă în Prahova. „Imaginează-ţi că te numeşti Luca Străjescu şi eşti personajul care colectează cotele ţăranilor pentru stat din fragmentul extras din romanul „Moromeţii” de Marin Preda. Redactează un referat (raport scris) adresat conducerii de partid, prin care să denunţi calitatea de element duşmănos a lui Ilie Moromete, pe care ai constatat-o când ai fost să colectezi de la el cota. Nimic altceva decât un subiect de Olimpiadă de română (jud. Prahova), etapa judeţeană, cls. XII, anul 2017”, a scris Dan Gulea, profesor la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti.

Potrivit cadrului didactic, denunţul valora 30 de puncte, iar întreaga lucrare 120 de puncte.

„Înţeleg că DNA Ploieşti are foarte mult de lucru (îşi face de lucru), dar a transfera denunţul în curriculumul şcolar, fie şi în forma asta, a subiectelor de olimpiadă, întrece limitele bunului simţ. Dar spune foarte mult despre lumea de azi, a denunţului. Olimpiadele denunţului”, a adăugat profesorul.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Prahova, subiectele nu au fost făcute de Ministerul Educaţiei. „Colegii mei au avut de ales: fie fac la nivel de judeţ, fie se asociază cu mai multe judeţe şi fac un subiect unic. Au ales a doua variantă. Ştiu sigur de Cluj şi Bistriţa că au mai fost în această asociere. Fiecare a făcut partea lui din subiecte. Acum nu ştiu cine a făcut acest subiect”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Aurel Graur, purtător de cuvânt al ISJ Prahova

Potrivit sursei citate, se fac verificări dacă acest subiect este conform cu programa şcolară. „Oamenii sunt mai mult curioşi cine a făcut asemenea subiect. Verificăm şi asta. Probabil nu s-au gândit, când l-au făcut, că va crea atâtea discuţii. Subiectul a fost dat, problema e dacă e conform cu programa şcolară”, a adăugat Aurel Graur.

 

 

Citește și: