76 vizualizări 15 nov 2019

Deputatul USR aminteşte că Ministerul Sănătăţii anunţa încă de pe 11 octombrie că va rezolva situaţia celor 128 de medicamente esenţiale a căror preţ expira, dar nu ştim absolut nimic despre ce s-a întamplat concret în ultimile săptămâni.

„Cred că nimeni din Ministerul Sănătăţii nu ştie cu exactitate cum arată farmaciile spitalelor şi ce lipseşte din ele, nu ştiu să existe o centralizare la zi în vreun excel de la Ministerul Sănătăţii, iar www.medicamentelipsa.ro, o iniţiativă altfel excelentă a fost abandonat de PSD imediat după preluarea guvernări”, a explicat Tudor Rareş Pop, potrivit unui comunicat de presă al USR remis, joi, Mediafax.

Acesta vorbeşte şi despre urgenţele din domeniul sănătăţii, cum ar fi rectificarea bugetară şi salariile medicilor.

„Ştiu că avem foarte multe urgenţe de rezolvat în sănătate, de pildă, rectificarea bugetară şi salariile medicilor. În acelaşi timp, în opinia mea, sunt situaţii care nu mai pot fi amânate. Criza medicamentelor este una dintre ele”, a completează Pop.

De asemenea, deputatul USR face un apel şi la părinţi, medici, pacienţi, care se confruntă cu medicamente esenţiale lipsă (din spitale sau din farmacii) să îi scrie pentru a face o listă pe care apoi să o trimită apoi ministrului Victor Costache.

 

Citește și: