Raluca Lazaroi
308 vizualizări 10 nov 2019

Biroul Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud a primit o contestaţie din partea PSD împotriva deputatului USR Cristina Iurişniti, care a postat pe Facebook o fotografie cu buletinul de vot ştampilat şi un mesaj în care explica pentru ce a votat.

În postarea publicată de deputatul de Bistriţa-Năsăud care însoţea fotografia din care reieşea clar opţiunea de vot, aceasta spunea că a votat pentru „o justiţie independentă, autostrăzi şi investiţii, depolitizare în şcoli şi spitale, meritocraţie, competenţă şi demnitate în România”.

„A fost depusă o contestaţie din partea organizaţiei judeţene a PSD cu privire la apariţia pe reţeaua de socializare Facebook a doamnei deputat Iurişniţi Cristina, care a pozat buletinul de vot cu menţiunea <votat> pentru (...). Contestaţia este în curs de soluţionare. În plângere se cere retragerea fotografiei şi, în măsura în care este retrasă, aplicarea de sancţiuni contravenţionale. Analizăm contestaţia, există o dezbatere să vedem unde ne încadrăm şi în funcţie de aceea se aplică şi sancţiunea corespunzătoare. Urmează să stabilim dacă sesizăm Poliţia sau Autoritatea Electorală Permanentă. Am luat legătura cu preşedinta secţiei de votare care a confirmat şi ea că avea ştiinţă de postarea de pe Facebook”, a declarat locţiitorul preşedintelui Biroului Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud, Cristina Frenţiu.

În acest caz şi Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud s-a autosesizat şi a început verificări.

Legislaţia spune că fotografierea buletinului de vot este strict interzisă, iar cei care filmează sau fotografiază prin orice mijloace buletinul de vot în timpul exercitării dreptului de vot riscă o amendă cuprinsă între 600 şi 1.000 lei.

Un caz similar a fost şi la Giurgiu, unde fostul ministru al Energiei, Toma Petcu, a fost sancţionat cu avertisment după ce a pus pe Facebook o poză cu buletinul de vot.

Citește și: