81 vizualizări luni, 10:13

Potrivit Poliţiei de Frontieră, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară cetăţeanul leton K.S., în vârstă de 49 de ani, la volanul unei autoutilitare.

Poliţiştii de frontieră au controlat mijlocul de transport şi au descoperit ascunse, în compartimentul marfă al acestuia, într-un spaţiu special amenajat printr-un perete dublu, opt bărbaţi.

Cei în cauză au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetăţeni vietnamezi, cu vârste cuprinse între 21 şi 35 de ani, care au intrat legal în România.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şoferul ansamblului rutier şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii străini, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale care se impun.

Citește și: