Florin Jinga
928 vizualizări 7 nov 2018

Mai exact, achitarea taxei de 2000 de bahţi (circa 60 de dolari) va fi anulată pentru cetăţenii din 21 de ţări care vor sosi în Thailanda pe o perioadă de 15 zile, informează Bangkok Post.

Printre ţările ce vor fi exceptate de la plata taxei se numără România, Bulgaria, China, Cipru, India, Ucraina şi Arabia Saudită.

Potrivit datelor Agenţiei pentru imigrare, numărul de turişti care au cerut viză pentru Thailanda a continuat să scadă din ianuarie 2016 şi se aşteaptă ca această iniţiativă să majoreze afluxul de turişti cu 30%.

Datorită acestei măsuri numărul de turişti străini ce vor vizita Thailanda până la sfârşitul acestui an ar putea ajunge la 40 de milioane, în loc de 38 de milioane cât se prognoza iniţial, conform unor estimări.

Măsura vizează şi atragerea turiştilor chinezi, care s-a redus considerabil după accidentul naval care a avut loc vara aceasta în provincia Phuket şi s-a soldat cu decesul a 47 de oameni.

Foto: Hepta

Citește și: