Andreea OFIŢERU
37400 vizualizări 16 iun 2015

Ion Bogdan Codorean este specialist în traumatologie sportivă la Spitalul Militar Central din Bucureşti. Săptămâna trecută, medicul a fost vizitat de Victor Ponta pentru un consult. Diagnosticul pus atunci, spune specialistul, a fost unul foarte grav: ruptură veche de ligament încrucişat anterior, ceea ce a determinat o ruptură de menisc intern şi leziuni foarte mari de cartilaj.

„Dânsul a fost la mine la consultaţie, săptămâna trecută, şi atunci am stabilit diagnosticul ăsta şi i-am spus că trebuie să se opereze”, a spus Ion Bogdan Codorean.

După consultaţie, Victor Ponta era hotărât să se opereze în ţară. Peste o săptămână, a luat o altă decizie. „La dânsul alegerea a fost, din ce am înţeles eu, numai din prisma izolării de acolo, să fie mai liniştit, să nu fie presiunea presei”, spune medicul Codorean.

Ortopedul susţine că operaţia în sine este una complicată şi că în România sunt câţiva medici care pot face o astfel de intervenţie chirurgicală. Ion Bogdan Codorean este unul dintre aceşti medici care face frecvent astfel de operaţii. Acesta a fost şi motivul pentru care premierul Victor Ponta a mers la el la consultaţie.

„A fost discuţia asta, că se va hotărî dacă se operează aici (n.r. Spitalul Militar), a fost hotărât să se opereze aici, a zis că nu are încredere decât în noi. A spus că de aia a venit la noi, la Spitalul Militar, că are foarte mare încredere în medicii de aici, dar probabil că... nu ştiu eu care au fost deciziile lui, dar din cauza asta m-a şi rugat să-l însoţesc. A zis că are încredere numai dacă o să fiu şi eu de faţă, să comunicăm, să facem planul operaţiei cu cei de acolo”, dezvăluie medicul Codorean.

Soția ambasadorului Olandei a ales un spital din România pentru o operație ortopedică: „Mulţumim frumos, prof. dr. Cîrstoiu şi tuturor asistentelor devotate”. Dați mai departe această știre!

Posted by Gandul on 16 Iunie 2015

 

Operat de medici turci, sub supraveghere românească

Despre operaţia în sine, medicul  Ion Bogdan Codorean spune că a durat două ore, timp în care o echipă formată din trei medici turci au reparat tot ce "era stricat în genunchi". Medicul român nu a participat efectiv la operaţie, pentru că sistemul medical din Turcia nu îi dădea voie să participe la operaţie decât cu aprobarea Ministerului Sănătăţii de acolo şi cu cel al Colegiului Medicilor din Turcia.

„Pentru ca să particip efectiv la o astfel de operaţie trebuie aprobare de la Colegiul Medicilor. Şi în România dacă vine cineva din străinătate n-are voie în spital. Spre exemplu, eu nu am voie nici dacă mă duc în alt spital din România. La Spitalul Foişor, de exemplu, eu nu am voie să operez pentru că aşa sunt contractele făcute. Trebuie să iau aprobare de la Colegiul Medicilor”, a explicat medicul.

Spune că nu a făcut demersurile pentru a participa la operaţia din Turcia, pe de o parte pentru că timpul era scurt, iar pe de altă parte nici medicii de la clinica turcească nu ar fi fost prea încântaţi de acest lucru.

„Nu ştiu care sunt regulile astea, dar nici lor nu le-ar fi convenit. O operaţie din asta o face un doctor. Poţi să asişti la o astfel de operaţie, să te sfătuieşti, dar operaţia în sine o face un singur medic, chiar dacă în sală sunt mai mulţi”, a spus Codorean.

În aceste condiţii, medicul român a intrat în sala de operaţie odată cu Victor Ponta. „Am făcut planingul operaţiei şi am stabilit ce să i să facă. Am fost la operaţie şi mi-am spus părerea, le-am dat sfaturi acolo unde am considerat că trebuie făcut ceva, dar eu n-am participat efectiv, n-am fost îmbrăcat steril pentru că nu ai voie să faci operaţie. Am intrat şi am ieşit odată cu el din sala de operaţii”, a mai dezvăluit medicul.

Operaţia la care a fost supus Victor Ponta a fost una complicată, "cu multe lucruri de reparat", precizează el.

 „A fost o operaţie foarte complicată. Am citit şi eu acum că zic unii că nu ştiu cine ar face nu ştiu câte operaţii din astea, dar în România nu sunt foarte mulţi care pot să facă operaţii ca asta. Dânsul a avut o ruptură veche de ligament încrucişat anterior, fapt ce a determinat o ruptură de menisc intern şi leziuni foarte mari de cartilaj. Şi atunci a trebuit să se scoată porţiuni din meninsc, alte porţiuni s-au suturat, s-a făcut reconstrucţie de ligament încrucişat anterior şi sutură de menisc”, a spus Ion Bogdan Codorean.

Victor Ponta nu are voie să meargă la Guvern trei săptămâni

În privinţa tratamentului post-operator, specialistul în traumatologie sportivă arată că recuperarea contează foarte mult pentru ca rezultatul operaţiei să fie foarte bun.

„Dânsul mişcă deja piciorul, piciorul se mişcă încă de a doua zi de după operaţie, dar n-o să calce pe picior, nu are voie să se sprijine pe picior deloc. E o perioadă de minimum trei săptămâni în care atunci când laşi piciorul jos vine sânge în picior, se mişcă genunchiul şi doare. Una este să fie numai ligament încrucişat şi restul să fie bine, şi alta este să fie distruse toate în genunchi. Pentru că dacă e rupt numai ligamentul încrucişat,  de a doua zi ai voie să calci pe picior. Dar complicaţia dânsului e mult mai rău decât în mod normal”, a precizat Ion Bogdan Codorean.

Are voie Victor Ponta să meargă la şedintele de guvern sau să se ocupe de activităţile de zi cu zi? „Eu i-am recomandat să nu. Nu poate pentru că el trebuie să stea tot timpul cu piciorul sus, trebuie să stea cu piciorul mai sus decât nivelul inimii, ca să nu-i vină mult sânge în picior, ca să nu se umfle, apar dureri şi pot apărea complicaţii. Deci, el dacă lasă piciorul în jos pot să apară complicaţii măricele”, a mai spus medicul.

Tratamentul pe care îl urmează un pacient care suferă o astfel de intervenţie chirugicală este stabilit în funcţie de dimensiunile pacientului. ”La dimeniunile date au fost şi chestii tehnice care ţin numai de noi, intraoperatoriu, luăm nişte decizii în funcţie de dimeniunea genunchiului”, arată medicul.

Ion Bogdan Codorean a mai spus că vorbeşte cu Victor Ponta zilnic despre mersul post-operator, dar pe timpul cât se află în Turcia, Victor Ponta e sub stricta supraveghere a medicilor turci. Medicul susţine că Victor Ponta se află la cea mai bună clinică din Turcia, care are cei mai buni doctori. Nu vrea însă să dezvăluie numele clinicii.

„A zis doar că o să mă contacteze când se întoarce în ţară, noi mai vorbim aşa să vedem cum merg lucrurile, dar acum cât timp e acolo se ocupă cei de acolo”, a conchis medicul.

 În România, o astfel de operaţie este gratuită în sistemul medical de stat, costurile fiind suportate de la bugetul statului. Într-un spital privat, costul unei astfel de intervenţii chirurgicale ajunge la aproximativ 10.000 de lei, dar poate varia de la un spital la altul şi de la un medic la altul.

Marţi dimineaţă, Victor Ponta a postat un mesaj pe Facebook în care afirma că operaţia făcută în Turcia a fost mult mai complicată decât se anticipa şi că este convins că, până în luna decembrie, va putea face sport din nou, susţinând că are totală încredere în medicii români, dar în ţară era imposibil să aibă linişte şi odihnă.

 

Spitale din Turcia unde se pot face operaţii de ortopedie

În Turcia sunt câteva spitale în care  se pot face operaţii ortopedice. Potrivit site-ului în limba română cliniciturcia.com acestea sunt:

Liv Hospital

Medipol Mega

Acibadem Healthcare Group

Spitalul  Florance Nightingele Istanbul

Hisar İnternational

Spitalul Memorial

Spitalul universitar baskent ANKARA

Spitalul Çevre

 

Citește și: